Trump și Putin ar fi ajuns la un acord privind retragerea trupelor iraniene din Siria

134
Trump și Putin ar fi ajuns la un acord privind retragerea trupelor iraniene din Siria - razboi-1534514141.jpg

Articole recomandate

Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord de principiu cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, asupra necesității retragerii efectivelor militare iraniene din Siria, deși Kremlinul consideră că această sarcină va fi dificilă, afirmă surse citate de agenția Bloomberg, scrie hotnews.ro. 


Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit în luna iulie, în Finlanda. Summitul a fost dominat de criza din Siria și de rolul Iranului în conflict, conform unui oficial american de rang înalt.


Cei doi președinți au convenit în principiu că trupele iraniene trebuie să fie retrase din Siria, a declarat oficialul american, care a preferat să rămână anonim. Însă Administrația de la Moscova atrage atenția că obținerea retragerii efectivelor militare iraniene din Siria este o sarcină dificilă, informează agenția Bloomberg.


Rusia și Iranul sunt principalii susținători ai Administrației Bashar al-Assad, care se confruntă cu război civil. Statele Unite și alte țări occidentale oferă susținere grupurilor insurgente din Siria. Israelul este preocupat de prezența trupelor iraniene în Siria și a cerut constant retragerea acestora.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8853 secunde