Trump, avertisment dur pentru președintele Iranului

261
Trump, avertisment dur  pentru președintele Iranului - trumpamenintare-1532348393.jpg

Articole recomandate

Președintele american Donald Trump l-a pus în gardă pe președintele iranian Hassan Rohani că va avea de suportat "consecințe" dezastruoase din cauză că amenință Statele Unite.

Donald Trump a lansat aceste amenințări la adresa Iranului, ieri, într-un mesaj postat pe Twitter, după ce Rohani a declarat, duminică, că "americanii trebuie să înțeleagă că pacea cu Iranul este mama oricărei păci, iar războiul cu Iranul este mama tuturor războaielor".

"Să nu mai ameninți niciodată Statele Unite, din nou, sau vei suporta consecințe cum puțini în istorie au suportat vreodată", a scris Trump cu majuscule.

Locatarul Casei Albe a retras în mai Statele Unite din acordul în dosarul nuclear iranian, încheiat în 2015, la Viena, cu scopul de a împiedica Teheranul să se doteze cu arma nucleară și a dispus o înăsprire a sancțiunilor americane.

Rohani l-a avertizat, duminică, pe Trump "să nu se mai joace cu coada leului". "Altfel o vei regreta", l-a amenințat el.

Trump a sugerat că lideri iranieni "vor suna și vor spune «hai să facem o înțelegere»", însă Iranul a respins orice negocieri.

Rohani l-a criticat pe Trump deoarece a amenințat că o să reimpună sancțiuni, din cauză că a mutat Ambasada Statelor Unite în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim și că a interzis intrarea pe teritoriul american cetățenilor unor țări musulmane.

Trump sugerează în mesajul de luni - pe un ton extrem de dur - că nu are răbdare de schimburi de mesaje de amenințare cu Iranul.

"Noi nu mai suntem o țară care să-ți suporte vorbele de violență și moarte demente. Fii atent!", a scris el cu majuscule.

El are obiceiul să scrie mesaje pe Twitter extrem de dure, care escaladează în dispute îndelungate, cu lideri ai unor țări în dezacord cu Statele Unite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.365 secunde