TRAGEDIE! Doi morți și 120 de răniți, după o FURTUNĂ VIOLENTĂ, izbucnită din senin
Articole recomandate
Premierul Ciolacu i-a adus în țară, cu aeronava oficială, pe tinerii blocaţi în aeroportul din Dubai
19 Aprilie 2024
Cîrstoiu spune că a operat și la privat pentru că l-au chemat pacienții, dar susține că nu e în incompatibilitate
19 Aprilie 2024
Două persoane au murit și alte 120 au fost rănite, dintre care 20 prezintă răni grave, în Austria, în timpul unei recepții, în urma unei furtuni violente care a distrus marchiza unui cort de mari dimensiuni, a anunțat, sâmbătă, poliția austriacă, relatează AFP.
Incidentul s-a produs vineri, în momentul în care 650 de persoane participau la o recepție organizată într-un cort uriaș, amenajat în comuna Sankt Johann am Walde, din nordul țării.
O furtună violentă "a distrus cea mai mare parte a cortului", potrivit unui comunicat de presă al poliției austriece, citat de agerpres.ro.
"Două persoane au fost ucise de fragmentele proiectate de vânt, inclusiv de cele desprinse din eșafodajul marchizei cortului", precizează același comunicat, scrie realitatea.net

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 19 August 2017
Sâmbătă, 19 August 2017
Sâmbătă, 19 August 2017
Sâmbătă, 19 August 2017
Sâmbătă, 19 August 2017
Sâmbătă, 19 August 2017
O mașină a intrat în mulțime la Sydney. Cel puțin cinci persoane au fost rănite, inclusiv un bebeluș
Sâmbătă, 19 August 2017
Sâmbătă, 19 August 2017
Sâmbătă, 19 August 2017
Sâmbătă, 19 August 2017
Sâmbătă, 19 August 2017