Tensiuni între Berlin și Ankara. "Nu ne putem permite să fim șantajați!"

175
Tensiuni între Berlin și Ankara.

Articole recomandate

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan expune riscurilor relațiile vechi de secole dintre țara sa și Germania, a estimat ministrul Finanțelor german Wolfgang Schaeuble, într-un interviu publicat, ieri, de cotidianul Bild, în contextul escaladării tensiunilor dintre Berlin și Ankara, transmite agenția Reuters, consultată de Agerpres.

"Recep Erdogan periclitează parteneriatul nostru vechi de secole. Este dramatic, întrucât chiar există multe lucruri care ne leagă. Dar nu ne putem permite să fim șantajați", a spus Wolfgang Schaeuble.

Relațiile dintre Germania și Turcia s-au deteriorat în ultimele două săptămâni, în urma arestării de către autoritățile turce a mai multor activiste pentru drepturile omului, printre care și un cetățean german.

Autoritățile turce au arestat, sâmbătă, două militante pentru drepturile omului care fuseseră puse în libertate săptămâna trecută după o arestare anterioară, a anunțat organizația neguvernamentală Amnesty International, care a calificat măsura drept "crudă și retrogradă".

La rândul său, șeful cancelariei federale germane, conservatorul Peter Altmaier, a confirmat că guvernul său dorește să obțină de la Bruxelles înghețarea fondurilor europene destinate Turciei în cadrul procesului de apropiere a acestei țări de UE. Aproximativ 4,45 miliarde de euro sunt în principiu prevăzuți pentru perioada 2014 - 2020, dar, semn al tensiunilor deja existente, numai 200 milioane de euro au fost virați până în prezent.

v v v

În replică, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Germaniei să "nu se amestece în afacerile interne ale țării sale", în contextul în care relațiile dintre aceste două state partenere NATO s-au tensionat în ultima perioadă, relatează AFP.

"Nimeni nu are dreptul să se amestece în afacerile interne ale Turciei", a declarat Erdogan, în cursul unei conferințe de presă, la Istanbul, răspunzând la o întrebare privind recentele critici germane privind situația drepturilor omului în Turcia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9578 secunde