Mai multe ştiri online:

Tensiuni în zona Mării Negre. De la Rusia agresivă, la interesele americanilor

Ştire online publicată Miercuri, 10 Aprilie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Rusia supraveghează îndeaproape regiunea Mării Negre și dacă va fi nevoie, va adopta măsuri tehnico-militare suplimentare în zonă, a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, ministrul adjunct de Externe rus, Aleksandr Grușko, într-o primă reacție a Moscovei după ce NATO, reunită într-un summit aniversar la Washington, cu ocazia marcării a 70 de ani de la înființarea Alianței, a anunțat aprobarea unui pachet de măsuri de consolidare a prezenței sale în Marea Neagră, relatează, într-un amplu comentariu, agenția de presă RIA Novosti, consultată de Agerpres. 


Planurile aliaților 
Alianța Nord-Atlantică dorește să trimită mai des avioane de recunoaștere și nave militare în Marea Neagră, fiind preocupată de securitatea Georgiei și a Ucrainei, ambasadoarea SUA la NATO, Kay Bailey Hutchison, explicând că aceste măsuri vor contribui la „descurajarea unei Rusii foarte agresive, care a trimis marinari ucraineni în închisoare”. 
Potrivit lui Hutchison, NATO intenționează să asigure trecerea sigură a navelor ucrainene prin strâmtoarea Kerci, care fac legătura între mările Neagră și Azov, după ce, în noiembrie trecut, gărzile de coastă ruse au deschis focul și au sechestrat trei nave militare ucrainene cu 24 de marinari la bord. 


O nouă provocare 
Experți ruși, intervievați de RIA Novosti, susțin că protejarea Ucrainei și a Georgiei reprezintă doar un pretext, acuzând SUA că încearcă să atragă NATO într-o nouă „provocare” pentru a-și atinge propriile obiective în regiune. 
„Toate acestea sunt în primul rând împotriva apropierii dintre Rusia și Turcia”, susține președintele Academiei pe probleme geopolitice din Moscova, Leonid Ivașov, fost responsabil în Ministerul Apărării rus pentru cooperarea internațională. „Statele Unite consideră că Turcia se îndepărtează de NATO. Intensificarea activității în Marea Neagră are scopul de a bloca Turcia, de a o angaja într-o situație conflictuală și de a influența construcția gazoductului TurkStream”, consideră Ivașov, care nu exclude un conflict ca cel de lângă Kerci, după care Washingtonul să exercite presiuni puternice la adresa Turciei pentru a stopa conducta rusă. 
„Washingtonul dorește să pună la cale o nouă provocare cu mâinile altcuiva pentru ca Rusia să reacționeze cu duritate”, susține la rândul său expertul Serghei Sudakov, membru corespondent al Academiei pentru studii militare din Rusia. „Americanii vor spune atunci că rușii au atacat nave NATO și vor chema țările Alianței să se unească împotriva Moscovei. Iar noi nu vom avea altă opțiune decât să răspundem la provocare. Dacă le vom permite să intre în apele noastre teritoriale, vom manifesta slăbiciune”, afirmă acesta, adăugând că, din punct de vedere al securității militare, coasta rusă este bine apărată. 


O apărare perfectă 
Principalul avanpost al Rusiei în Marea Neagră, peninsula Crimeea (anexată în 2014) este poate cea mai bine apărată regiune a Federației Ruse, notează în acest context comentatorul de la RIA Novosti. Gruparea de forțe mixte desfășurată în Crimeea dispune de tot ceea ce este necesar pentru a respinge un eventual atac sau cel puțin pentru a menține pozițiile până la sosirea întăririlor din Rusia continentală. 
În componența Flotei ruse din Marea Neagră se află un crucișător de rachete, șase nave de patrulare pe distanțe lungi (dintre care trei construite după Proiectul 11356, fiind dotate cu rachete de croazieră „Kalibr”), șapte nave de desant de mari dimensiuni, șapte vedete mici, dintre care trei sunt echipate cu rachete „Kalibr”, șase submarine noi din proiectul 636.3 „Varșavianka” greu detectabile (care au intrat în dotare flotei între 2013 și 2016), trei nave antisubmarin, precum și diverse nave auxiliare. Flota rusă cu baza la Sevastopol este în prezent în curs de modernizare. Către 2021, ea va primi în dotare șase corvete echipate cu rachete din proiectul 22800 „Karakurt”. 


Rachete, avioane, submarine 
Din punct de vedere aerian, coasta rusă a Mării Negre este apărată de aviația maritimă. Pe aeroportul militar Novofiodorvka (Crimeea) staționează regimentul autonom de bombardiere Su-24, avioane de recunoaștere Su-24MR și bombardiere multirol de generația a patra, Su-30CM, enumeră RIA Novosti. 
Pe aeroportul militar Kacia (Crimeea), este desfășurat un regiment mixt de avioane amfibie Be-12, avioane de transport An-26 și elicoptere de căutare și salvare Ka-27. 
De asemenea, Rusia dispune în peninsulă de o puternică apărare antiaeriană, cu sisteme antirachetă S-400 cu rază lungă de acțiune și sisteme combinate de artilerie și rachete Pantsiri-S1. 
„Dacă NATO se decide să-și consolideze prezența în Marea Neagră, Rusia poate ușor să contracareze aceste forțe”, a declarat, pentru RIA Novosti, Konstantin Sivkov, doctor în științe militare. „În cazul unei amenințări reale, submarine diesel și corvete de rachete pot fi transferate aici din alte teatre de operațiuni”, susține el, adăugând că, dacă va fi necesar, pe aeroporturile militare din Krasnodar și Crimeea se poate regrupa în doar câteva zile aviația de luptă și maritimă. Forțele de coastă vor fi întărite cu sisteme suplimentare „Bal” și „Bastion”. „Pentru a restabili echilibrul, astfel de măsuri sunt mai mult decât suficiente”, susține acesta.




Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7815 secunde