Taxele mari pe muncă blochează revenirea economiei italiene

Italia a înregistrat în ultimii zece ani cea mai slabă creștere economică dintre țările cu economii dezvoltate și traversează cea mai îndelungată recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial, unul dintre principalele motive ale acestei evoluții fiind taxele prea mari pe profit și pe muncă.

Statul italian preia aproximativ două treimi din profitul brut al firmelor prin taxe pe profit și pe muncă, potrivit unei analize Wall Street Journal (WSJ).

"Statul ne strânge de gât", se plânge Partizia Zanotta, proprietarul unei firme de sudură cu zece angajați din nordul Italiei, care a redus programul de lucru și a renunțat la investiții în echipamente din cauza crizei economice.

Italia a avut în ultimii zece ani cea mai slabă creștere economică dintre cele 34 de state membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Economia este încă în recesiune în urma crizei financiare, iar șomajul a atins cele mai ridicate niveluri din ultimii 40 de ani.

Situația Italiei preocupă Europa, diverși oficiali ai UE avertizând că, în absența unor schimbări semnificative, datoria de stat uriașă acumulată de guvernul de la Roma ar putea deveni în scurt timp nesustenabilă. Italia are cel mai ridicat grad de îndatorare din UE, cu excepția Greciei.

"Soarta Italiei va influența decisiv soarta zonei euro. În acest sens, viitorul zonei euro nu va fi decis la Paris, Berlin, Frankfurt sau Bruxelles. Va fi decis la Roma", a declarat Jorg Asmussen, membru din partea Germaniei în Consiliul Guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE).

Produsul Intern Brut (PIB) al Italiei a scăzut cu 0,1% în trimestrul al treilea față de cel anterior, iar șomajul a ajuns în septembrie la 12,5%. Datoria de stat înregistrată la jumătatea anului este de 133,3% din PIB, iar guvernul a încheiat anul 2012 cu un deficit bugetar de 3% din PIB (metodologia ESA), guvernul reușind să reducă golul de finanțare de la 5,5% din PIB în 2009, după mai mulți ani de austeritate.

Modelul de taxare al Italiei se bazează în mare măsură pe taxe asupra muncii, plătite atât de companii, cât și de angajați, pentru a finanța sistemul public de pensii. Plățile în contul pensiilor totalizează aproape 13% din PIB, de două ori mai mult decât în Statele Unite și cu o treime peste nivelul din Germania, potrivit datelor OCDE, citate de WSJ.