Suspectul în cazul bombelor artizanale trimise adversarilor lui Trump, pus sub acuzare

132
Suspectul în cazul bombelor artizanale trimise  adversarilor lui Trump, pus sub acuzare - suspectulincazulbombelor-1540737560.jpg

Articole recomandate

Cesar Sayoc, bărbatul suspectat că a trimis cel puțin 14 bombe artizanale unor democrați importanți și altor critici ai președintelui american, Donald Trump, a fost pus sub acuzare la nivel federal pentru cinci infracțiuni, scrie Reuters.

Sayoc a fost pus sub acuzare pentru cinci infracțiuni, printre care transportarea interstatală și trimiterea ilegală a unor dispozitive explozive și amenințarea unui fost președinte.

Bărbatul, care a fost reținut de poliția din Florida, urmează să stea la Centrul Federal de Detenție din Miami și va apărea în fața tribunalului azi, pentru prima oară, conform fostului procuror general-adjunct, David Weinstein. Dacă va fi găsit vinovat, Sayoc ar putea primi până la 48 de ani de închisoare.

O sursă a informat Reuters că autoritățile investighează posibilitatea ca și alte persoane să fi fost implicate și nu exclud noi arestări.

De asemenea, autoritățile au confiscat și o camionetă albă plină cu abțibilduri pro-Trump și pe care scria "CNN SUCKS", în care Sayoc ar fi locuit.

"Dovezile ADN și ale amprentelor au dus la identificarea suspectului dar arestarea sa nu înseamnă că pericolul s-a încheiat", a anunțat Christopher Wray, directorul FBI, la o conferință de presă. El a avertizat că alte pachete ar putea fi încă în tranzit.

Wray a precizat că investigatorii încă nu au determinat dacă bombele chiar funcționează. Toate au fost trimise prin poșta americană și interceptate până să ajungă la țintele lor, fără să explodeze. Nicio persoană nu a fost rănită.

Unele dintre pachetele trimise de Sayoc conțineau fotografii cu destinatarii care erau marcați cu X roșu, conform unei plângeri penale de la tribunalul federal din Manhattan.

Sayoc s-a născut în Brooklyn, New York și este înregistrat ca membru al Partidului Republican, el făcându-și publice viziunile politice pe rețelele sociale, criticând democrații, musulmanii și liberalii.

Sayoc are 56 de ani și lucrează part-time la un magazin alimentar, livrează pizza și a fost în trecut chiar și stripper.

Autoritățile au descoperit 14 dispozitive adresate, în ultimele zile, unor lideri democrați, între care fostul președinte Barack Obama, fostul vicepreședinte Joe Biden și fostul secretar de Stat Hillary Clinton.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2711 secunde