Sudul Libanului încearcă să se refacă după războiul din Israel

256
1
Sudul Libanului pacificat se reface cu greu la un an de la războiul dintre Israel și gruparea șiită Hezbollah, iar în acest timp țara trece printr-o nouă perioadă de incertitudine politică, însoțită de o reizbucnire a violențelor, relatează AFP.
De la armistițiul din 14 august 2006, pacea se menține la frontierele cu Israelul, unde combatanții șiiți, chiar dacă au refuzat dezarmarea, au lăsat loc armatei libaneze și celor 13.000 de căști albastre din cadrul ONU. Într-o lună și jumătate de bombardamente, armata nu a reușit să îi invingă pe islamiștii din Fatah al-Islam, o grupare salafistă formată din diverse naționalități arabe, refugiată de la 20 mai în tabăra palestiniană Nahr al-Bared, din nordul țării.
Ministrul libanez al apărării, Elias Murr, a spus că ar putea fi implicată al-Qaida, în timp ce guvernul a afirmat că a stabilit o legătură între acest atentat și luptele de la Nahr al-Bared. "Acolo unde regimurile politice sunt aliate Washingtonului, în Africa de Nord, în Yemen sau Arabia Saudită, al-Qaida lovește", a declarat cerce-tătorului Walid Charara, specializat în gruparea Hezbollah. Conflictul dintre majoritatea antisiriană, susținută de occidentali și Arabia Saudită, și opo-ziție, aliată Siriei și Iranului, amenință să se agraveze și mai mult odată cu apropierea alegerilor prezidențiale, de la sfârșitul lunii septembrie.
Consecințele economice sunt majore: insecuritatea i-a îndepărtat. Și-au pierdut viața 1.200 de libanezi, majoritatea civili, iar pagubele sunt estimate la 3,6 miliarde de dolari. Economia a cunoscut în 2006 o scădere a dezvoltării de 5%. Sectorul serviciilor, principalul sector care aduce devize, este afectat din cauza exodului mare de străini și de libanezi intrați în țară după războiul civil. "Această situație aruncă în criză structurală" o țară care are deja o datorie publică de 41 miliarde de dolari, a declarat economistul Kamal Hamdane, care a subliniat că ajutorul internațional pentru guvenul lui Fouad Siniora este "insuficient pentru a redemara o economie boicotată de investitori". În centrul crizei, care a izbucnit în noiembrie odată cu demisia a doi miniștrii șiiți, proiectul tribunalului internațional pentru judecarea asasinilor fostului premier Rafic Hariri, ucis la Beirut în 2005, a divizat mai mult ca niciodată majoritatea și opoziția.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5295 secunde