SUA investighează o posibilă scurgere radioactivă la o centrală nucleară din China

532
SUA investighează o posibilă scurgere radioactivă la o centrală nucleară din China - centr-1623664547.jpg

Articole recomandate

Guvernul american a demarat o investigație săptămâna trecută privind o posibilă scurgere de la o centrală nucleară din China după ce o companie franceză care ajută la operarea ei a avertizat cu privire la o „amenințare radiologică iminentă”, relatează CNN.


Compania a acuzat de asemenea că autoritățile de monitorizare din China au majorat limita de radiații acceptabile din jurul Centralei Nucleare Taishan din provincia Guangdong pentru a nu fi nevoite să o închidă, potrivit unei scrisori trimise de operatorii francezi Departamentului de energie din SUA și obținută de jurnaliștii de la CNN.


În pofida notificării alarmante de la Framatome, compania franceză, administrația Biden crede că instalația nu a ajuns încă la un „nivel de criză”, potrivit uneia din sursele CNN.


Deși oficialii americani au stabilit că situația nu reprezintă deocamdată o amenințare, este neobișnuit ca o companie străină să notifice unilateral guvernul american pentru a solicita ajutor când compania de stat chineză care deține centrala nu a recunoscut încă existența unei probleme.


Însă se pare că există suficiente îngrijorări pentru ca situația să fie discutată în mai multe ședințe de săptămâna trecută ale Consiliului Național de Securitate al SUA care monitorizează situația.


Administrația Biden a discutat problema cu guvernul francez și proprii experți de la Departamentul de energie, potrivit surselor CNN, aflându-se de asemenea în legătură cu oficiali chinezi deși amploarea discuțiilor cu aceștia este neclară.


Guvernul american a refuzat să își explice evaluarea dar oficiali din mai multe ministere au insistat că SUA sunt obligate de către tratatele internaționale să facă situația cunoscută dacă aceasta reprezintă un risc pentru publicul chinez.


„Amenințare radiologică iminentă”


Framatome a contactat Washingtonul pentru a obține o derogare care i-ar permite să ceară asistență tehnică din partea experților americani pentru a rezolva problema de la centrala din China.


Există doar două motive pentru care o asemenea derogare ar fi acordată, unul dintre acestea fiind legat de o „amenințare radiologică iminentă”, același lucru la care face referire și notificarea trimisă pe 8 iunie.


Aceasta afirmă că limita de radiații a fost crescută și depășește acum standardele franceze.


„Lucrurile de acest fel nu sunt în general surprinzătoare, mai ales dacă ei cred că țara pe care o contactează are o capacitate specială de a ajuta”, afirmă Cheryl Rofer, o ingineră nucleară ieșit la pensie care a lucrat la Laboratorul Național din Los Alamos.


„Însă Chinei îi place să proiecteze că totul este bine tot timpul”, adaugă aceasta.


Centrala Nucleară Taishan a postat duminică noaptea un comunicat pe site-ul ei în care afirmă că măsurătorile făcute arată că nivelul radiațiilor este „normal”, atât în cadrul centralei cât și în împrejurimi.


Comunicatul a adăugat că ambele reactoare nucleare ale centralei sunt funcționale și că Unitatea 2 a fost renovată recent și „s-a conectat cu succes la rețea pe 10 iunie 2021”.


Într-un comunicat separat remis vineri jurnaliștilor de la CNN, Framatome a admis că „susține o rezoluție privind o problemă de randament la Centrala Nucleară Taishan din Provincia Guangdong, China”.


„Potrivit datelor disponibile, centrala operează în parametrii de siguranță. Echipa noastră lucrează cu experții relevanți pentru a evalua situația și propune soluții pentru a rezolva orice potențială problemă”, a mai adăugat Framatome.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9663 secunde