SUA au încercat să-l recruteze pe numărul doi al Ambasadei Rusiei la Washington

Marţi, 17 Ianuarie 2017
179
Serviciile de spionaj din Statele Unite ale Americii au încercat să-l recruteze, în aprilie 2016, pe numărul doi din Ambasada Rusiei la Washington, a acuzat, ieri, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, transmite agenția EFE, consultată de Agerpres.

"În aprilie anul trecut, într-o acțiune fără precedent, s-a încercat recrutarea numărului doi din ambasadă, ministrul consilier. Au mai încercat să recruteze și un alt diplomat de-al nostru de rang înalt, căruia i-au plasat în mașină 10.000 de dolari, atunci când acesta nu era de față, cu o ofertă de cooperare", a explicat Lavrov.

În prima sa conferință de presă anuală, șeful diplomației ruse a spus că în timpul președinției democratului Barack Obama, îndeosebi pe parcursul celui de-al doilea mandat al său, "s-a intensificat această activitate ostilă la adresa diplomaților ruși".

Cu altă ocazie, serviciile secrete americane au încercat să recruteze un funcționar al consulatului rus pe când acesta cumpăra medicamente pentru Evgheni Primakov, fost prim-ministru și șef al diplomației ruse, care avea nevoie de medicamente care se vindeau doar în SUA.

"Trebuie să dai dovadă de un simț special și profund al cinismului și al jocului murdar pentru a încerca să recrutezi pe cineva într-o situație ca aceasta", a comentat Lavrov.

Pagina a fost generata in 0.2063 secunde