Studenții ascunși în moscheea din Islamabad s-au predat

494
1
Sute de studenți islamiști care se retrăseseră într-o moschee din Islamabad s-au predat, ieri, după expirarea unui ultimatum al forțelor pakistaneze care asediau edificiul, unde 16 persoane și-au pierdut viața în două zile de ciocniri, transmite AFP. "Până în prezent, 250 de bărbați și 100 de femei au ieșit și ne ocupăm de ei. Un val de persoane continuă să iasă", a declarat Anwar Mehmood, un oficial din Ministerul de Informații. Cinci mii de studenți, cu vârste cuprinse între 10 și 20 de ani, urmează cursurile școlii coranice ale moscheii. "Președintele a anunțat că va acorda câte 5.000 de rupii (83 de dolari) fiecărei persoane care pleacă", a adăugat oficialul. Ciocnirile au izbucnit marți, când tineri înarmați cu bâte au atacat polițiștii care încercuiseră zona. Noi schimburi de focuri au avut loc miercuri dimineață. Unul dintre liderii moscheii radicale a anunțat miercuri că se va preda condiționat, dacă autoritățile vor înceta focul. Forțele de menținere a ordinii acordaseră un ultimatum studenților pentru a se preda, ultimatum care a expirat la ora 6.00 GMT (9.00 ora României).

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6897 secunde