Statele G20 vor crește resursele FMI cu 400-500 miliarde dolari

338
Statele G20 vor crește resursele FMI cu 400-500 miliarde dolari - fmi-1334319762.jpg

Statele G20 vor conveni, săptămâna viitoare, creșterea resurselor financiare ale Fondului Monetar Internațional (FMI) cu 400-500 miliarde de dolari, mai puțin față de suma de 600 miliarde de dolari solicitată anterior de instituția de la Washington, au declarat surse oficiale.FMI va obține astfel mai multă forță financiară pentru a contribui la soluționarea crizei datoriilor de stat din zona euro, care a împins deja Grecia, Portugalia și Irlanda în acorduri cu instituția.
 Miniștrii Finanțelor din cele mai mari 20 de economii ale lumii se vor înâlni săptămâna viitoare la Washington pentru a discuta solicitarea FMI de majorare a resurselor financiare, după ce zona euro a consolidat propriile mecanisme de siguranță.
 Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat joi că încheierea unui acord ar putea dura ceva timp, semnal că întâlnirea de săptămâna viitoare ar putea trece fără o înțelegere fermă.
Lagarde a mai afirmat însă că FMI ar putea avea nevoie de mai puțini bani decât estima acum câteva luni, deoarece riscurile economice și financiare s-au atenuat.
 Potrivit surselor oficiale G20, vârful necesarului de refinanțare al guvernelor din zona euro, atins în primul trimestru al acestui na, a fost deja satisfăcut de operațiunile de refinanțare pe trei ani derulate de Banca Centrală Europeană în decembrie și februarie, prin care instituția a injectat în piețe un total de 1.000 miliarde euro, astfel că FMI are acum nevoie de mai puțini bani.
FMI are în prezent la dispoziție aproximativ 380 miliarde de dolari.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3857 secunde