Srebrenica, 18 ani de la masacru

150
Srebrenica,  18 ani  de la masacru - gen-1373578619.jpg

Articole recomandate

Mii de musulmani au ajuns, ieri dimineață, la Srebrenica, în estul Bosniei, unde, în cursul după-amiezii, au fost redate pământului 409 victime musulmane ale masacrului comis acum 18 ani de forțele sârbe bosniace, relatează France Presse, într-o corespondență din teren.

"După 18 ani, am găsit doar două oase ale fiului meu, dar am decis să-l îngrop, fiindcă nu am mai multe vieți și nu pot să aștept să găsesc restul rămășițelor pământești ale băiatului", a declarat agenției franceze de presă Munira Subasic, o mamă din Srebrenica, ai cărei fiu și soț au fost uciși în cursul măcelului de acum aproape două decenii.

Miercuri seară, aproape 6.000 de persoane sosiseră deja la Potocari, în apropiere de Srebrenica, o localitate unde se află centrul memorial în amintirea victimelor carnagiului, după ce au parcurs pe jos, în sens invers, drumul pe care bărbații musulmani din Srebrenica au încercat să fugă de masacru în iulie 1995.

La 11 iulie 1995, cu câteva luni înainte de sfârșitul conflictului intercomunitar din Bosnia (1992-1995), trupele sârbe bosniace au preluat controlul la Srebrenica, enclavă musulmană proclamată în 1993 ca "zonă protejată" de ONU. Aproximativ 8.000 de bărbați adulți și băieți de diferite vârste au fost uciși în acest spațiu în decurs de câteva zile. Rămășițele lor pământești au fost găsite în mai multe gropi comune. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 19 Decembrie 2012
Stire din Actual : Mărturii șocante din "școala groazei"
Pagina a fost generata in 0.5619 secunde