Spargerea secolului, în Germania. Monedă de aur de 100 kilograme, furată dintr-un muzeu

362
Spargerea secolului, în Germania. Monedă de aur de 100 kilograme, furată dintr-un muzeu - safuratomoneda-1499949708.jpg

Articole recomandate

Poliția germană a arestat patru persoane suspectate că au fost implicate în furtul unei monede din aur uriașe, cu greutatea de 100 kilograme, pe care era gravată efigia reginei Angliei, dintr-un muzeu din Berlin, informează AFP.

Identitatea celor patru bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, nu a fost dezvăluită, dar, potrivit anchetatorilor, ei fac parte dintr-un clan arab asociat cu crima organizată. Alte nouă persoane apropiate de același clan se află, de asemenea, în atenția Poliției germane.

Moneda din aur nu a fost însă recuperată, iar autoritățile sunt de părere că aceasta a fost "ori tăiată în bucăți mai mici, ori expediată în străinătate", a precizat Carsten Pfohl, directorul secției penale din cadrul Poliției germane.

"Din păcate, trebuie să plecăm de la principiul că moneda a fost parțial sau în totalitate vândută", a subliniat el în cadrul unei conferințe de presă.

"Speranțele mele de a recupera chiar și fragmente mai mici din această monedă sunt din păcate destul de mici", a adăugat Carsten Pfohl.

Pe 27 martie, trei persoane s-au deplasat pe jos pe lângă liniile de tren din apropierea gării Hackescher Markt, au proptit o scară de peretele Muzeului Bode și au pătruns în clădire.

Spectaculosul furt a avut loc luni dimineața la ora locală 03:30 (01:30 GMT).

Cei trei au furat o monedă comemorativă din aur având o greutate de 100 kilograme, cunoscută drept "Big Maple Leaf’" ("Marea frunză de arțar"), emisă de Monetăria Regală din Canada în 2007.

Hoții au transportat moneda cu o roabă pe care au găsit-o în interiorul clădirii.

Moneda are o valoare nominală de 1 milion de dolari canadieni (745.000 de dolari), însă prețul de piață pentru cele 100 kilograme de aur depășește 4 milioane de dolari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4574 secunde