€ 4.7205
£ 5.2885
$ 4.1484

Mai multe ştiri online:

Spania și Chile, pregătite să ajute Venezuela să iasă din criză

Ştire online publicată Miercuri, 29 August 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Spania și Chile s-au declarat pregătite să ajute Venezuela să treacă peste criza în care se află, cu ocazia unei vizite la Santiago de Chile a șefului guvernului spaniol Pedro Sanchez, relatează AFP.

„Pentru ca Venezuela să găsească rapid o soluție, va fi nevoie de ajutorul tuturor țărilor”, a declarat președintele chilian Sebastian Pinera, într-o conferință de presă comună cu Pedro Sanchez.

Pinera și-a exprimat dorința ca Spania să își asume un rol central în rezolvarea crizei venezuelene, așa cum a mai făcut Madridul în alte crize din America Latină.

„Politica Chile este de a face tot ce stă în puterea noastră pentru ca Venezuela să își regăsească democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului”, a declarat el.

Sanchez a dat asigurări că Spania este dispusă „să acompanieze activ” evoluția situației din Venezuela.

Venezuela, a spus el, „trebuie să aibă un dialog cu ea însăși, între venezueleni, pentru a găsi o soluție la această criză politică”, iar comunitatea internațională trebuie „să acompanieze acest dialog”. 

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8061 secunde