În Constanța,

Șpaga șoferilor de autobuze depășește, pe vară, două sute de lei de lei pe zi

850
De la începutul verii, zi de zi, în drum spre muncă, am văzut cum șoferii de pe mijloacele de transport în comun din Constanța iau spagă de la călători. Cred că vă sunt cunoscute schimburile de replici: "Aveți bilete?", "Dați aici un leu!".
Ruta Pescărie - Gară este acum, în perioada sezonului estival, arhiplină. Fie că autobuzele sunt pline de turiști, fie de constănțeni care se îndreaptă spre Mamaia sau gară, șoferii de pe 40 nu se sfiesc să primească șpagă. Dacă la începutul verii șpaga la șofer era un leu - ce-i drept și biletul era 2,6 lei - acum, un călător dă 1,5 lei la șofer sau mai puțin dacă sunt grup.

17 lei pe cursă, șpaga conducătorului auto
Vineri dimineața, șoferul care conducea autobuzul cu numărul CT 07 WXJ a plecat de la capăt de linie 40, de la Pescărie, la ora 08,40. Nici nu a tras bine în stație că a apărut și primul client. O domnișoară care își terminase concediul se îndrepta spre gară grăbită. Îl întreabă pe șofer dacă are bilete și, imediat, a scos trei lei din buzunar pentru ea și partener. Până la Delfinariu, alte două persoane i-au dat șoferului bani.
La Delfinariu, buzunarul conducătorului auto s-a umplut: două grupuri, unul cu trei persoane, altul cu cinci i-au dat bani. Cinci lei de la primul grup, șapte lei de la al doilea și, până la gară, doritori de dat șpagă cu duiumul.
În cazul în care nu aveți mărunt, nu vă faceți probleme, pentru că șoferul scoate portofelul și vă dă restul. În mai puțin de 20 de minute cât a durat cursa, șoferul a primit în jur de 17 lei. Cum programul de muncă este de opt ore dimineața și zece ore după-amiaza, un calcul simplu arată că spaga unui șofer pe mijloacele de transport în comun este fabuloasă, depășind 250 de lei pe zi.

Nu mai dați bani conducătorului auto!
Cornel Marin, șef corp control în cadrul Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța (RATC), îi avertizează pe călători că banii dați șoferului nu îi scutește de plata amenzii. "Toți care sunt prinși de echipa de controlori vor fi amendați. În plus, nu cere conducătorul auto bani, ci oamenii le dau", a declarat șeful corpului de control.
Nu știu în ce măsură nu cere bani șoferul, pentru că, dacă un călător venit acum vara la mare întreabă conducătorul de unde se pot procura bilete, acesta îi spune că-i pot da lui bani și nu este nicio problemă. Iar în ceea ce privește controlorii, aceștia le spun celor prinși fără bilet că este interzis a se da bani conducătorului auto și pe viitor să cumpere bilet, că dacă nu vor fi amendați.
Să se împartă oare șpaga între șofer și controlori sau fiecare cu partea lui? Șoferul de la călătorii care dau doi lei pe cursă, controlorii de la călătorii care merg fără să scoată niciun ban din buzunar?
Potrivit lui Cornel Marin, șoferului prins că ia spagă i se oprește cinci la sută din salariu, zece la sută dacă se repetă infracțiunea, putându-se ajunge până la desfacerea contractului de muncă. "Nu șoferul face frauda, ci călătorul pentru că dă banul. Și care-i ală care să nu ia bani? Se urcă omul prin față, îi aruncă banii, șoferul îi ia și asta e", a încheiat șeful corpului de control al RATC.
Călătorul nu ar da bani, dar cum sunt stații fără posibilitatea de procurare a biletelor de călătorie, omul preferă să-i întindă doi lei șoferului pentru a nu primi amendă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8431 secunde