Slovacia va primi trei deținuți de la Guantanamo

187
Slovacia va accepta trei deținuți de la închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay (Cuba), a anunțat, ieri, șeful diplomației de la Bratislava, Miroslav Lajcak, citat de AFP. Ministrul slovac a declarat că țara sa a fost rugată de guvernul SUA și a acceptat "ca un gest de alianță și solidaritate".
"Vom accepta trei prizonieri pe care îi alegem individual. Sunt deținuți care n-au fost puși niciodată sub acuzare și care n-au fost condamnați", a declarat Lajcak.
Oficialul de la Bratislava a spus că prizonierii vor veni "în mod voluntar" în Slovacia și vor fi tratați în conformitate cu legile slovace. "Securitatea cetățenilor slovaci nu va fi în pericol", a spus el.
Site-ul slovac www.sme.sk a citat ieri un oficial guvernamental care a spus că prizonierii vor ajunge în Slovacia în acest an.
Președintele Barack Obama a anunțat anul trecut că vrea să închidă închisoarea de la Guantanamo Bay și a rugat țări terțe să primească deținuții care nu pot fi trimiși în țările lor de origine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2177 secunde