Slogan de campanie în Marea Britanie: "La naiba cu Brexitul"

194
Slogan de campanie în Marea Britanie:

Articole recomandate

Partidul Liberal-Democrat din Marea Britanie a dezvăluit, joi, noul său slogan de campanie pentru alegerile europene: "La naiba cu Brexitul", informează agenția AFP, consultată de Agerpres. 


Cu acest slogan pe un ton foarte familiar, acest partid centrist, care a înregistrat rezultate bune în alegerile locale de săptămâna trecută, încearcă să se poziționeze drept "Partidul favorabil Uniunii Europene, în fața Partidului Brexitului". Acesta din urmă, situat de partea cealaltă a eșichierului politic, se află în fruntea sondajelor, cu un mesaj simplu: guvernul i-a trădat pe alegătorii care au votat pentru Brexit la referendumul din 2016. 
"De 50 de ani suntem partidul pro-Europa", a declarat liderul liberal-democraților, Vince Cable, pentru cotidianul The Guardian. 
Cu două săptămâni înainte de scrutin, liberal-democrații sunt concurați de Change UK, un nou partid politic format din foști deputați conservatori și laburiști care se opun de asemenea ieșirii din UE și care doresc un al doilea referendum asupra Brexitului. 
Change UK nu a vrut să formeze o alianță cu Partidul Liberal-Democrat și Verzii, alte două principale partide care se opun ieșirii Marii Britanii din UE. 


Sloganul "Bollocks to Brexit" ("La naiba cu Brexitul") a fost folosit până acum doar de militanți, printre care omul de afaceri Charlie Mullins, care a etalat aceste cuvinte pe un afiș gigantic plasat deasupra birourilor societății sale de instalații sanitare Pimlico Plumbers. 


Cuvântul "bollocks" - folosit în Marea Britanie - desemnează în același timp testicule și "prostii". Termenul a fost făcut celebru de albumul "Never Mind The Bollocks" al grupului britanic de punk Sex Pistols. 
Potrivit cotidianului The Guardian, candidații liberal-democrați "mai delicați" vor putea folosi sloganul mai moderat "Stop Brexit". 
Pe contul său de Twitter, Darren Grimes, care militează pentru separarea de UE, a estimat că acest partid dorește "atât de mult să atragă atenția, încât este gata să le arate degetul mijlociu milioanelor de oameni care au votat pentru Brexit și care cred în el". 


Marea Britanie ar fi trebuit inițial să părăsească UE la 29 martie, însă a fost nevoită să amâne de două ori data retragerii din Uniune din lipsă de susținere din partea parlamentarilor britanici pentru acordul asupra Brexitului încheiat în noiembrie între Londra și Bruxelles. Noua dată limită a fost fixată pentru 31 octombrie și ar putea fi din nou amânată. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.398 secunde