Site-ul opozantului rus Aleksei Navalnîi, blocat de autorități

111
Site-ul opozantului rus Aleksei Navalnîi, blocat  de autorități - sitecopy-1518707489.jpg

Articole recomandate

Accesul la site-ul oponentului nr. 1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost blocat, ieri, la ordinul autorității ruse pentru controlul mass-media, în urma cererii unui miliardar vizat de o anchetă recentă a acestuia, potrivit France Presse.

"Roskomnadzor (n.r. - autoritatea de control al mass-media) a blocat https://navalny.com la cererea oligarhului rus Oleg Deripaska", a anunțat opozantul pe contul său de Twitter. "Site-ul rămâne încă accesibil prin intermediul câtorva furnizori de internet, dar aceasta este temporar", a adăugat el.

Blocarea blogului lui Aleksei Navalnîi intervine la mai puțin de o săptămână după publicarea unei înregistrări video acuzându-l pe influentul vicepremier rus Serghei Prihodko de a fi beneficiat de generozitatea miliardarului Oleg Deripaska.

Deripaska a solicitat ulterior ca toate informațiile legate de viața sa privată, inclusiv videoclipul care îl arată împreună cu un bărbat care seamănă cu Serghei Prihodko pe iahtul său, să fie eliminate de pe internet și din mass-media care s-au referit la acest caz.

Aleksei Navalnîi, simbol al luptei anticorupție, a informat sâmbătă că a primit un avertisment din partea Roskomnadzor, invitându-l să șteargă tot conținutul blogului său, înregistrat ca "site care conține informații a căror difuzare în Rusia este interzisă".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2846 secunde