€ 4.7223
£ 5.2846
$ 4.1455

Mai multe ştiri online:

Siria: Au fost reluate bombardamentele în sudul țării după eșecul negocierilor

Ştire online publicată Vineri, 06 Iulie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Bombardamentele asupra sectoarelor aflate în continuare sub controlul rebelilor în sudul Siriei au fost reluate, după anunțul insurgenților referitor la eșecul negocierilor cu Rusia, aliată a regimului, care încearcă să îi convingă să depună armele, relatează AFP.


Potrivit unei surse din rândul opoziției apropiată discuțiilor, delegația rusă i-a avertizat marți pe rebeli că miercuri va fi ultima zi pentru negocieri și că vor trebui să dea un răspuns final.


Forțele regimului au lansat la 19 iunie o ofensivă pentru a elibera teritoriile controlate de insurgenți în sudul Siriei, sector sensibil care se învecinează cu Iordania și Înălțimile Golan în mare parte ocupate de Israel.


Adoptând o strategie ce cuprinde bombardamente sângeroase și negocieri sub egida Moscovei, regimul președintelui Bashar Al-Assad a cucerit circa 30 de localități rebele din provincia Deraa, în special cu acorduri zise de „reconciliere” asemănătoare capitulării.


O pauză în lupte a fost instaurată în urmă cu patru zile pentru a deschide calea negocierilor dintre Rusia și rebelii care țin sub control sectoare din sudul țării. Insurgenții au anunțat însă miercuri eșecul negocierilor cu reprezentanți ai Rusiei.


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7194 secunde