Senatorul Dorel Constantin Onaca a recuperat crucea din apele Canalului Dunărea – Marea Neagră

446

Articole recomandate

Senatorul Dorel Constantin Onaca a recuperat, pentru al doilea an consecutiv, crucea aruncată în apele înghețate ale Canalului Dunărea – Marea Neagră, la Murfatlar.
Acțiunea de sfințire a apelor canalului a fost inițiată, în urmă cu trei ani, de către primarul Nicolae Crivineanu și preotul de la mânăstirea de lângă Biserica de Cretă de la Murfatlar. Anul trecut, edilul orașului i-a solicitat sprijinul senatorului democrat Dorel Constantin Onaca pentru a recupera crucea pe care preoții au aruncat-o în apele Canalului Dunărea - Marea Neagră. "I-am solicitat să ne trimită niște scafandri. Am avut o surpriză, însă, în momentul în care am văzut că a venit chiar dânsul pregătit să se arunce în apă după cruce. Tocmai din acest motiv, anul acesta, i-am solicitat personal să reedităm acțiunea de anul trecut", ne-a declarat primarul Crivineanu.
De altfel, senatorul democrat este legat sufletește de orașul Murfatlar, el petrecându-și anii copilăriei pe străzile fostei localități Basarabi.
Intervenția este una destul de periculoasă, după cum ne-a declarat și senatorul democrat, având în vedere adâncimea apei. În același timp, tot potrivit declarațiilor scafandrului Onaca, acțiunea are o însemnătate aparte: "Faptul că prin sfințirea canalului se sfințesc atât apele Dunării cât și cele ale Mării m-a impresionat de la bun început și m-a determinat să particip activ", și-a motivat Onaca gestul.
Senatorul și-a pus hainele de scafandru în cui numai până anul viitor, însă, când, așa cum i-a promis primarului Crivineanu și implicit locuitorilor din Murfatlar, va fi din nou prezent la sfințirea apelor Canalului de Bobotează.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.7106 secunde