Șefa Comisiei Europene: Din aprilie s-ar putea dubla cantitățile de vaccinuri

710
Șefa Comisiei Europene: Din aprilie s-ar putea dubla cantitățile de vaccinuri - masca-1615191084.jpg

Articole recomandate

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, speră ca începând de luna viitoare să fie disponibile mai multe doze de vaccin în Uniunea Europeană și a estimat că se aşteaptă la o medie de aproximativ 100 de milioane de doze pe lună în al doilea trimestru. Până în prezent, în UE au fost aprobate trei vaccinuri: Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.


Ursula von der Leyen speră ca începând de luna viitoare să fie disponibile mai multe doze de vaccin în Uniunea Europeană.


„Începând cu luna aprilie, cantităţile s-ar putea dubla din nou conform planurilor producătorilor şi pentru că alte vaccinuri sunt pe cale să fie aprobate”, a declarat Ursula von der Leyen, pentru presa germană, transmite Mediafax.


Ea se aşteaptă la „o medie de aproximativ 100 de milioane de doze pe lună în al doilea trimestru, în total 300 de milioane până la sfârşitul lunii iunie”.


De la începutul campaniei de vaccinare la sfârşitul lunii decembrie, aproximativ 7,3 milioane de doze de vaccin au fost administrate în Germania, conform cifrelor publicate de Institutul Robert Koch (RKI) pentru controlul bolilor.


Până în prezent, au fost aprobate trei vaccinuri în UE. Cele produse de Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca. De asemenea, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) ar putea da undă verde vaccinului produs de compania americană Johnson & Johnson.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4894 secunde