Șefa CE așteaptă ca România să-și nominalizeze comisarul. Cele două nume de pe lista PNL

116
Șefa CE așteaptă ca România să-și nominalizeze comisarul. Cele două nume de pe lista PNL - 62063818-1572346787.jpg

Articole recomandate

Șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen așteaptă ca România să-și nominalizeze comisarul, dar nu există un Guvern care să facă acest lucru, comentează Politico.

Ea a adăugat că Sigfried Mureșan și Adina Vălean sunt numele vehiculate pentru acest post, dar și că, deși noua comisie ar urma să își înceapă mandatul la 1 decembrie, nu este exclus ca, în cazul în care Guvernul PNL nu este încă învestit, instabilitatea politică de la București să ducă la amânarea începerii activității noii CE până în 2020, potrivit News.ro.

România nu este singura provocare pentru von der Leyen: nominalizările făcute de Ungaria și de Franța au fost și ele respinse și noii comisari propuși trebuie să treacă prin procesul de confirmare. De asemenea, mai este și cazul Marii Britanii care,odată cu amânarea Brexitului, trebuie să facă și ea o nominalizare.

Dar România este singura dintre aceste țări care nu are Guvern. Parlamentul urmează să dea un vot în 4 noiembrie, dar rezultatul este incert, comentează Politico.

În cel mai bun scenariu pentru von der Leyen, un guvern minoritar PNL ar obține susținerea unei majorități a parlamentarilor și atunci săptămâna viitoare ar putea înainta un nume și luând în calcul că întregul proces ar putea dura trei săptămâni, noua Comisie și-ar putea începe mandatul în 1 decembrie, notează Politico, adăugând că, în varianta în care Guvernul PNL nu este învestit, instabilitatea politică de la București ar putea duce la amânarea acestui moment până în 2020.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6784 secunde