Se cere schimbarea numelui ţării Noua Zeelandă. Cine vrea acest lucru

Joi, 16 Septembrie 2021, 21:16
257
Un partid politic din Noua Zeelandă care reprezintă interesele băştinaşilor maori au lansat o petiţie prin care vor să schimbe numele oficial al ţării în Aotearoa. Formaţiunea „Te Pati Maori” şi-a propus ca până în 2026 toate comunele, oraşele şi pieţele să-şi redobândească numele în limba maori, transmite The Guardian. Aotearoa, care se traduce prin „ţinutul lungului nor alb”, este o denumire frecvent folosită pentru Noua Zeelandă, dar are o istorie controversată şi se crede că a fost folosită iniţial doar pentru North Island, una din cele două principale insule ale Noii Zeelande, şi nu pentru întreaga ţară. „Este timpul ca Te Reo Maori să-şi reia locul binemeritat ca prima limbă oficială a acestei ţări. Suntem un stat polinezian, suntem Aotearoa. Tangata whenua (indigenii) sunt sătui ca numele noastre ancestrale să fie maltratate şi ignorate. Suntem în secolul XXI, acest lucru trebuie să se schimbe”, a declarat Rawiri Waititi, unul dintre liderii partidului.

Schimbările de nume şi impunerea unei agende coloniale în sistemul de educaţie au făcut ca nivelul de fluenţă în limba maori să se prăbuşească de la 90% în 1910, la 26% în 1950. În prezent, această rată este de circa 20%. „Schimbarea numelui ţării poate contribui la restaurarea statutului limbii noastre”, a adăugat Debbie Ngarewa-Packer, un alt lider al partidului. Multe companii şi departamente guvernamentale din Noua Zeelandă folosesc deja numele Aotearoa, inclusiv în cazul paşapoartelor. Te Reo Maori a devenit una din limbile oficiale ale Noii Zeelande în iulie 1987.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2049 secunde