Şapte oameni au murit şi 140 au fost răniţi în Sudan, după ce armata a deschis focul împotriva protestatarilor

183
Şapte oameni au murit şi 140 au fost răniţi în Sudan, după ce armata a deschis focul împotriva protestatarilor - 1635211761image-1635242703.jpg

Articole de la același autor

Un oficial al Ministerului Sănătății a declarat că șapte persoane au fost ucise de focuri de armă și 140 au fost rănite în confruntările dintre soldați și protestatari, după ce armata a deschis focul împotriva protestatarilor adunați să denunțe lovitura de stat militară, relatează BBC și Reuters. Oamenii au ieșit în stradă după ce armata a arestat membrii civili ai guvernului de tranziție și a proclamat o dictatură militară, luni. Conform informațiilor din presa internațională, soldații au mers din casă în casă pentru a aresta organizatorii locali ai protestelor. La venirea nopții, o mulțime de oameni încă se afla pe străzile capitalei Khartoum, dar și în alte orașe mari, cerând revenirea la putere a unui guvern civil. Un protestatar rănit le-a spus reporterilor că a fost împușcat în picior în apropiere de sediul armatei. Martorii și răniții spun că soldații au folosit grenade paralizante înainte de a deschide focul asupra lor. Imagini din spitalele din Sudan arată oameni răniți grav, cu haine însângerate. Chiar și în aceste condiții, protestele continuă, iar demonstranții au blocat drumuri cu cărămizi și cauciucuri incendiate. Aeroportul din Khartoum a fost închis, iar internetul și telefonia tăiate. Lovitura de stat a fost condamnată de liderii lumii occidentale, dar și de ONU, iar SUA a blocat ajutoare de 700 de milioane de dolari destinate Sudanului. Sudanul este măcinat de tensiuni profunde între autoritățile civile și militare care, până la lovitura de stat au împărțit puterea într-un aranjament de guvernare comună din 2019, de când l-au dat jos de la putere pe dictatorul Omar al-Bashir. Acesta a fost înlăturat de la conducerea țării după 30 de ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 28 Ianuarie 2020
Stire din Social : Gripa a făcut o nouă victimă
Pagina a fost generata in 0.3124 secunde