Rusia lasă să se înțeleagă că va desfășura rachete nucleare în Europa

140
Rusia lasă să se înțeleagă că va desfășura rachete nucleare în Europa - armata2-1562359642.jpg

Articole recomandate

Rusia a anunțat vineri că ar putea desfășura rachete nucleare cu rază medie de acțiune în Europa dacă Statele Unite o vor face mai întâi, după ce Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare în Europa (INF) va înceta să mai funcționeze, potrivit dpa și AFP, citate de Agerpres.


"Nu avem intenția să desfășurăm astfel de rachete în Europa și în alte regiuni unde rachetele americane cu rază medie și scurtă de acțiune nu au fost și nu vor fi desfășurate", a declarat misiunea Rusiei la NATO într-un comunicat dat publicității în finalul reuniunii NATO-Rusia, desfășurată vineri la Bruxelles.


"Noi am cerut țărilor NATO să facă o declarație în același sens", a precizat aceasta.


Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat la rândul său că Alianța Nord-Atlantică trebuie să se pregătească pentru o lume fără INF, întrucât Moscova refuză să-și distrugă noile rachete desfășurate în Europa, care - potrivit Alianței - încalcă tratatul din 1987.


 
"Nu am văzut niciun indiciu despre voința Rusiei de a se pune în conformitate cu Tratatului INF, distrugând aceste rachete înainte de 2 august, iar consecințele sunt foarte grave pentru controlul armamentelor", a spus el în timpul unei conferințe de presă.


"Dacă salvarea tratatului se dovedește imposibilă, atunci reacția NATO va fi coordonată și defensivă", a asigurat șeful Alianței. "Va trebui să reacționăm", a avertizat el.


Miniștrii apărării din cadrul Alianței au aprobat la 26 iunie o serie de măsuri militare și politice, dintre care cea mai importantă este consolidarea apărării antirachetă.


Jens Stoltenberg a recunoscut că "sistemele defensive actuale nu sunt în măsură să doboare o rachetă de croazieră trasă dinspre Rusia". Dar el a afirmat că "Europa nu are intenția de a desfășura noi rachete echipate cu ogive nucleare în Europa".




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8505 secunde