Generalul american Ben Hodges:
Rusia încearcă să creeze o nouă "cortină de fier" care trece prin Marea Neagră
Articole recomandate
Aeronava “Nadia Comăneci” îi va transporta pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris
18 Aprilie 2024
În Dubai a căzut cea mai abundentă ploaie din ultimii 75 de ani. Cum se explică fenomenul
18 Aprilie 2024
Caz asemănător cu cel de la 2 Mai. Ce au pățit polițiștii
18 Aprilie 2024
Mai mulţi români blocați în Dubai s-au întors în țară, anunță MAE. Pentru ceilalţi se caută soluții
18 Aprilie 2024
MAE monitorizează situația grupurilor de cetăţeni români blocate pe Aeroportul din Dubai
17 Aprilie 2024
Rusia încearcă să ridice o nouă "cortină de fier", care trece prin Marea Neagră, cu România, Turcia, Bulgaria, pe de o parte, și cu Georgia, Ucraina și Republica Moldova, pe de altă parte, pentru a-și putea folosi forța împotriva țărilor care nu fac parte din Organizația Tratatului Nord-Atlantic, a declarat generalul în rezervă american Ben Hodges, care între 2014 și 2017 a fost comandant al Forțelor terestre americane în Europa (USAREUR).
Într-un interviu acordat publicației ucrainene Segodnia, consultat de Agerpres, generalul Ben Hodges susține că este necesar ca NATO să-și sporească prezența în Marea Neagră pentru ca ea să dispună de mai multe posibilități de a asigura libertatea de navigație, de a proteja Alianța, precum și de a descuraja Rusia de la acțiuni agresive împotriva "partenerilor noștri".
Generalul și-a exprimat preocuparea față de situația legată de Odessa. "Ceea ce a făcut Rusia în Crimeea s-ar putea extinde și în Odessa", a spus el. "Atunci când noi anunțăm locul unor viitoare exerciții în Marea Neagră, rușii închid accesul spre aceste zone. Aceasta reprezintă o formă de blocadă temporară împotriva Odessei. Nu este o întâmplare. De aceea, România și alți aliați ai noștri sunt atât de îngrijorați", a afirmat Ben Hodges, subliniind importanța ca Ucraina să-și construiască o flotă modernă.
"Pe măsură ce Ucraina continuă să se modernizeze, continuă programul său de reformă în domeniul apărării, ar trebui să se gândească și la dispozitive fără pilot. Un fel de drone, însă pentru activități maritime: drone subacvatice și de suprafață care să ajute în activități de recunoaștere, care să urmărească navele de suprafață și submarinele", a menționat fostul comandant USAREUR.
Potrivit acestuia, Kievul poate face multe lucruri pentru securitatea la Marea Neagră, cum ar fi schimbul de informații cu România, Georgia și SUA.
"Este foarte important să fim foarte preciși în semnalele trimise Kremlinului: suntem pregătiți și prezenți în regiunea Mării Negre. Și trebuie să acționăm împreună", a afirmat Ben Hodges, subliniind că numai printr-o colaborare între statele riverane se poate securiza zona Mării Negre. "Nicio națiune nu o poate face singură. Doar o Alianță, plus partenerii, cu o rețea comună, printr-o coordonare a serviciilor de informații și a acțiunilor țărilor riverane poate realiza acest obiectiv", a apreciat el.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 23 Septembrie 2019
Sâmbătă, 21 Septembrie 2019
Sâmbătă, 21 Septembrie 2019
Vineri, 20 Septembrie 2019
Miercuri, 18 Septembrie 2019
Marţi, 24 Septembrie 2019
Marţi, 24 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019
Joi, 19 Septembrie 2019