Rusia: Candidata opoziției Ksenia Sobciak a fost agresată la Moscova

184
1
Rusia: Candidata opoziției Ksenia Sobciak a fost agresată la Moscova - candidataopozitieikseniasobciak-1520250923.jpg

Articole recomandate

Candidata la alegerile prezidențiale din Rusia, Ksenia Sobciak, apropiată de opoziția liberală, a afirmat că a fost agresată, duminică, la Moscova, de un bărbat care a lovit-o și a stropit-o cu un lichid care s-a dovedit a fi apă, relatează AFP.

"Tocmai am fost atacată de un bărbat. M-a lovit și am căzut. M-a stropit cu ceva. Am chemat poliția", a anunțat Ksenia Sobciak pe Twitter.

Poliția a informat că l-a reținut pe presupusul agresor și a precizat că lichidul era apă.

Ksenia Sobciak i-a aruncat un pahar cu apă în față candidatului extremei drepte la prezidențiale, Vladimir Jirinovski, săptămâna trecută, în cursul unei dezbateri televizate, după ce aceasta a insultat-o copios.

Fostă vedetă de televiziune, simbol al tineretului avut din Rusia și detestată de majoritatea concetățenilor, Ksenia Sobciak, 36 de ani, este una din rarele surprize ale acestor alegeri în care victoria președintelui Vladimir Putin pare jucată dinainte.

În pofida acuzațiilor că ar fi o "marionetă a Kremlinului", această fostă vedetă de reality-show, devenită în ultimii ani o jurnalistă independentă, a formulat critici de o duritate neașteptată la adresa lui Vladimir Putin în presa cu mare audiență.

Ksenia Sobciak speră să obțină locul al patrulea sau al cincilea, mizând pe 3% din voturi, dar institutul de sondare a opiniei publice VTsIOM o creditează cu numai 1,6% voturi.

Comentează știrea

Liviu Burebista
9 martie 2018
usr-ul a ajuns si-n Rusia ?

Tembela asta are fata de USR-ista. Este creatia fortelor intunecate, finantata de jigodia Soros.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0129 secunde