Românii din Siria să părăsească IMEDIAT țara - PERICOL MAJOR

178
Românii din Siria să părăsească IMEDIAT țara - PERICOL MAJOR - siriaatac-1377768967.jpg

Articole recomandate

Românii aflați în Siria sunt sfătuiți de Ministerul Afacerilor Externe, printr-o atenționare postată pe site-ul instituției, să părăsească această țară "cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaționale". "Având în vedere că situația de pe întreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se mai află în această țară să o părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaționale", atenționează MAE, potrivit agerpres.ro


Diplomația română explică faptul că forțele înarmate ale opoziției sunt concentrate în zone aglomerate și dens populate. "În acțiunea de reprimare, forțele guvernamentale utilizează inclusiv armament greu și aviație militară. Pe fondul deteriorării accelerate a situației, pe linie de securitate, există temeri legate de posibilitatea declanșării unor violențe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc la Homs, Hama și Alep", avertizează MAE.


Rusia va trimite "în zilele următoare" o navă de luptă antisubmarin și o navă pentru lansare de rachete în Mediterana, în momentul în care occidentalii se pregătesc pentru posibile lovituri militare împotriva Siriei, a anunțat joi o sursă militară rusă, relatează AFP.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5074 secunde