Reuniune a ambasadorilor statelor UE, după ce Londra a cerut amânarea Brexitului

137
Reuniune a ambasadorilor statelor UE, după ce Londra a cerut amânarea Brexitului - brexit-1571564280.jpg

Articole recomandate

Ambasadorii statelor membre UE se reunesc duminică dimineața pentru a discuta cererea oficială a Regatului Unit de a-și amâna retragerea din Uniune, transmite DPA, citată de Agerpres.


Parlamentul britanic a amânat sâmbătă dezbaterea acordului pentru Brexit la care au ajuns săptămâna trecută Londra și Bruxellesul.


Premierul britanic Boris Johnson se opune unei noi amânări, însă a fost obligat legal de votul parlamentului să solicite Uniunii Europene o nouă prelungire a procedurii. O sursă din UE afirmă că el a trimis, odată cu cererea, o scrisoare în care explică opoziția cu care se confruntă la Londra.


Conform aceleiași surse, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a primit sâmbătă seara două scrisori, însoțite de o notă din partea ambasadorului Regatului Unit, Tim Barrow.


Anterior, un diplomat european declarase că UE va "studia constructiv" orice cerere de prelungire. Cele 27 de state membre care vor rămâne în Uniune după Brexit ar putea avea nevoie de câteva zile pentru a lua o decizie, apreciază DPA.


Camera Comunelor din Parlamentul Regatului Unit a votat sâmbătă, cu o majoritate de 322 la 306, pentru amânarea votului asupra acordului pentru Brexit obținut joia trecută de Johnson. Parlamentarii au urmărit blocarea retragerii țării lor din UE pe 31 octombrie fără prevederi privind tranziția, deoarece consideră că legislația necesară nu ar putea fi ratificată la timp.


Conform acordului, în perioada de tranziție, în Regatul Unit ar urma să se aplice în continuare reglementările Uniunii Europene. Pe de altă parte, arată DPA, lipsa unui acord ar putea produce perturbări pe termen scurt și ar putea crea situații imprevizibile pentru cetățenii și firmele de ambele părți.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6951 secunde