Responsabil american: Coronavirusul se poate transmite și când oamenii vorbesc și respiră

Vineri, 03 Aprilie 2020
293
Este posibil ca noul coronavirus să se transmită și când oamenii vorbesc și respiră, a declarat un înalt responsabil științific al guvernului american vineri, în contextul în care Casa Albă se pregătește să recomande populației purtarea măștilor, potrivit Agerpres. Transmisia pe cale aeriană ar oferi o explicație căutată de mult timp pentru gradul de contaminare ridicat cu virusul responsabil de pandemia COVID-19 pentru că se pare că persoanele infectate, dar fără simptome, sunt responsabile de o mare parte din contaminări, fără să știe.

Medicul Anthony Fauci, director al Institutului național pentru boli infecțioase și consilier al lui Donald Trump cu privire la epidemie, a evocat pe Fox News vineri informații indicând că "virusul poate în realitate să se transmită când oamenii nu fac decât să vorbească, nu doar când ei strănută sau tușesc".

Academia Națională de Știință a SUA a detaliat într-o scrisoare trimisă Casei Albe miercuri mai multe rezultate științifice preliminare care înclină balanța în favoarea unei transmiteri a virusului prin aerul expirat de oameni ('aerosoli' în limbaj științific) și nu doar prin picături proiectate în cursul unui strănut direct spre fața altor persoane sau pe suprafețe (unde s-a demonstrat că virusul poate supraviețui ore, chiar zile, în funcție de tipul de suprafață). "Lucrările de cercetare disponibile în prezent susțin posibilitatea ca SARS-CoV-2 să poată fi transmis prin bioaerosoli generați direct prin expirare de către pacienți", scrie Harvey Fineberg, președinte al comitetului asupra maladiilor infecțioase emergente într-o scrisoare în numele Academiei văzută de mai mulți alți experți.

El citează patru studii și subliniază că ar trebui mai mult pentru a înțelege mai bine riscul veritabil al infecției prin noul virus. Dacă virusul este prezent efectiv în respirație, nu se știe încă dacă aceasta reprezintă din punct de vedere cantitativ o cale importantă de transmitere.

Pagina a fost generata in 0.4361 secunde