Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov:

„Recunoaşterea internaţională a talibanilor nu este luată în considerare în prezent”

187
„Recunoaşterea internaţională a talibanilor nu este luată în considerare în prezent” - recunoastere-1632668282.jpg

Articole recomandate

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, sâmbătă, că recunoaşterea internaţională a talibanilor nu este luată în considerare în prezent, informează agenţia Reuters, consultată de Agerpres.

Serghei Lavrov a vorbit în marja reuniunii anuale a liderilor mondiali de la New York, desfăşurată în cadrul Adunării Generale a ONU. Comentariile sale au fost făcute după ce talibanii au desemnat un emisar la Naţiunile Unite, ceea ce a dus la o confruntare privind locul Afganistanului în cadrul organismului mondial.

„Chestiunea recunoaşterii internaţionale a talibanilor în actuala conjunctură nu se află pe masă”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă.

Ministrul taliban de Externe, Amir Khan Muttaqi, l-a numit pe purtătorul de cuvânt din Doha al grupării islamiste, Suhail Shaheen, ca ambasador al Afganistanului la ONU. Talibanii au preluat puterea în Afganistan luna trecută.

Ghulam Isaczai, actualul ambasador la ONU care reprezintă guvernul afgan înlăturat de talibani, a cerut şi el reînnoirea acreditării sale la Naţiunile Unite.

Rusia, alături de China şi Statele Unite, este membră a unui comitet al ONU format din nouă membri care va analiza revendicările concurente pentru locul Afganistanului în cadrul ONU în cursul acestui an.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că dorinţa talibanilor de recunoaştere internaţională este singura pârghie pe care o au alte ţări pentru a face presiuni pentru un guvern incluziv şi pentru respectarea drepturilor, în special ale femeilor, în Afganistan.

XXX

Serghei Lavrov l-a acuzat, sâmbătă, de ipocrizie pe preşedintele SUA, Joe Biden, cu privire la angajamentul său faţă de diplomaţie şi cooperare. În discursul său la Adunarea Generală a ONU, Lavrov a criticat Washingtonul pentru alegerea participanţilor la viitoarea reuniune la nivel înalt pentru democraţie.

Şeful diplomaţiei ruse a spus că SUA efectiv „deturnează dreptul de a decide în ce măsură o ţară îndeplineşte standardele democraţiei”.

„În esenţă, această iniţiativă este într-un spirit al Războiului rece, deoarece declară o nouă cruciadă ideologică împotriva tuturor celor care nu se conformează”, a spus el.

Şeful diplomaţiei ruse a adăugat că acest lucru contrazice afirmaţiile făcute de preşedintele Biden în discursul său de marţi, când liderul SUA a spus că nu vrea să mai vadă lumea împărţită în două blocuri. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6141 secunde