"Rechinii albi" au câștigat războiul din Irak prin… diplomație
444
În perioada august 2008 - februarie 2009, militarii batalionului 341 Infanterie "Rechini albi", de la Topraisar, s-au aflat în cel mai fierbinte loc de pe glob, și la propriu și la figurat. Conduși de lt. col. dr. Vasile Vreme, soldații constănțeni au luptat în Irak în cadrul forței internaționale "Iraqui Freedom" pentru securizarea acestui stat și pentru instalarea păcii. Timp de opt luni, departe de casă, suportând temperaturi de 60 de grade Celsius la umbră, înfruntând pericole de tot felul, "Rechinii albi" au făcut cinste poporului și armatei române. În plus, Batalionului 341 Infanterie "Rechini albi" este singura unitate militară din România care a participat în toate teatrele de operațiuni din Balcani, Afganistan și Irak.
Dar cel mai important lucru când te întorci dintr-un teatru de operațiuni, spune lt. col. dr. Vasile Vreme, este să îți aduci acasă toți oamenii. "Contează mult pentru mine că misiunea executată de Batalionul 341 Infanterie a fost catalogată drept un succes, însă cea mai importantă satisfacție o am pentru că am reușit să ne întoarcem toți, cu bine, acasă", spune comandantul unității, amintindu-și cu regret că în misiunea precedentă din Afganistan a pier-dut un camarad pe câmpul de luptă.
Șeicii și imamul te scapă de bombe
Comandantul "Rechinilor Albi" spune că secretul unei misiuni reușite în Irak constă în relația pe care forțele militare reușesc să o lege cu populația civilă și cu autoritățile. Dacă populația, șeicii și imamul te percep ca pe o forță pașnică, atunci misiunea se poate încheia fără probleme, în timp ce o relație tensionată între cele două părți se încheie, de obicei, cu victime și vărsări de sânge. Din acest punct de vedere, "Rechinii" au reușit să câștige un adevărat război în Irak, cel al diplomației.
Lt. col. dr. Vasile Vreme povestește cum șeicii și liderii spirituali îi învățau pe oameni să îi recunoască pe români după culori și uniforme pentru a nu le face probleme.
"Unul dintre elementele esențiale a fost relația excepțională cu populația irakiană, mai ales cu șeicii din zona noastră. Oamenii, dacă te văd că ești corect și nu te percep ca pe o forță de ocupație, te apreciază foarte mult. Doi oameni sunt puternici - șeicul și imamul. De ei ascultă cu sfințenie toată lumea. Faptul că am fost percepuți pozitiv de populație ne-a ușurat foarte mult misiunea. Noi ne mișcam în zonă, în toată aria aia cât era de mare, printre oameni. Puteau oricând să îți pună o mină, o bombă. Însă imamul și șeicul le spuneau oamenilor: «Vedeți că românii au semnele alea!» Ne distingeau, ne acordau sprijinul și ne apreciau. Aceste lucruri te feresc de pericole pentru că, de multe ori, de la ei pleacă toate atacurile. Nimic nu se mișcă fără acordul lor. Chiar și atacurile. Dacă ai o legătură și un dialog continuu cu ei, poți să zici că lucrurile sunt bune și stai liniștit. Dacă nu, atunci sunt probleme".
Japonezii și românii, cei mai apreciați de irakieni
În Irak, povestesc "rechinii", cei mai bine văzuți de către populație erau japonezii, după care urmau românii.
"Am distribuit alimente, medicamente, ajutoare, am acordat îngrijiri medicale. Imamul mi-a spus că, în Irak, cea mai bine percepută națiune sunt japonezii, iar apoi noi, românii. Japonezii pentru că nu au avut niciun fel de trupe combat, ci numai trupe de ajutoare, care au construit străzi, școli, spitale. Iar noi, prin ceea ce am reușit să facem. Spre exemplu, la fiecare misiune, când ieșeam, luam sucuri, dulciuri, apă, fructe și opream și dădeam la copii. Asta a contat foarte mult la populația civilă. Japonezii sunt deja plecați, așa că am rămas noi în topul preferințelor irakienilor", ne-a declarat lt. col. dr. Vasile Vreme.
Nu e loc pentru teamă
Militarii povestesc că imediat ce au ajuns în Irak au uitat de teamă și s-au concentrat numai pe misiuni. "Nu am avut niciodată vreun sentiment de teamă. Cum ajungi acolo, parcă intri în transă. Nu te mai gândești la nimic altceva. O secun-dă poate fi fatală. Dacă nu te gândești la fiecare detaliu din misiune și mintea îți zboară aiurea sau ai ezitări, îți pui viața ta și a colegilor în pericol. Din acel moment, ești stăpân pe situație, te pregătești foarte bine, știi ce ai de făcut", spu-ne comandantul unității, cel care i-a condus pe "rechini" în luptă. Iar pericolele nu sunt deloc puține în Irak, țara în care orice copil poate fi o adevărată bombă.
"Irakienii au devenit specialiști în a confecționa aceste bombe improvizate care sunt foarte simple, dar totodată mai sofisticate decât toate rachetele din lume. Pe alea le poți dirija, le poți detecta. Pe astea nu ai nicio șansă. Le poartă lipite de corp sau le montează în șanțuri, pe drumuri. Sunt în așa fel făcute încât penetrează și cele mai ale naibii scuturi. Nu poți să le contracarezi nicicum. Orice civil poate fi un potențial agresor".
Misiuni la 100 grade Celsius
În Irak, cei 400 de militari constănțeni au executat diferite misiuni, de la apărarea unor obiective, până la împărțirea de ajutoare. Principala sarcină a fost paza și apărarea podului peste Eufrat, punct strategic care face legătura între Kuweit și Irak. De asemenea, rechinii au mai avut în responsabilitate securitatea bazei, libertatea de mișcare, zone de scotocire, misiuni pe timp de noapte, de iluminare, misiune de supraveghere nocturnă, împărțire de ajutoare, acordarea de asistență medicală. Pe teren, soldații ieșeau doar cu TAB-uri și cu Hamvee-urile americanilor.
Pentru a vă face idee cât de confortabile erau condițiile climatice și de muncă, trebuie să știți că un echipament cântărește în jur de 35 kilograme, iar temperatura, la umbră, era de 60 de grade. "Nici o piatră nu puteai ține în mână mai mult de câteva secunde. Pe TAB dacă puneai mâna, te frigea instantaneu. La nivelul solului erau peste 100 de grade Celsius. Însă oamenii s-au descurcat foarte bine. S-a simțit experiența din Afganistan", spune Vreme.
Cu juristul și psihologul în misiune
"Fiecare misiune începea cu pregătirea, care se desfășura cu o zi înainte. Ne întâlneam la ore sta-bilite, de obicei după-amiaza, și începeam cu pregătirea din punct de vedere al S2 - adică al informațiilor, cu tot ce înseamnă teren, ostilități. Urma prezentarea S3 - misiunea concretă, cu ce trebuie să facem, în ce constă operațiunea. Apoi era juristul, care ne povestea regulile războiului. Ne spunea ce avem voie să facem și ce nu, pentru că sunt chestiuni legale. De exemplu, nu ai voie să tragi de capul tău. Dacă vezi că inamicul a deschis foc cu pistolul, tu tot cu pistolul trebuie să ripostezi, nu să tragi cu AG-ul după el. Apoi venea psiho-logul. Avea rolul de a îmbărbăta, dar și de a observa anumite schimbări la oameni, să își dea seama dacă cineva nu era pregătit pentru acea misiune. De asemenea, niciodată nu ieșeam în misiune fără ca preotul să ne țină slujbă. Misiunile puteau dura și trei zile".
Ghid pentru supraviețuire
Lt. col. dr. Vasile Vreme susține că în Irak trebuie respectate câteva reguli clare pentru a te putea întoarce întreg din misiune. "În primul rând, atenția trebuie să îți fie distributivă. Trebuia să fii atent la orice detaliu de pe unde te deplasezi, mai ales dacă mergi pe același drum de mai multe ori. Niciodată nu ne întorceam pe același drum, însă exista posibilitatea ca peste o săptămână să mergi tot pe acolo. Și ochitorii, și toți eram foarte atenți. La un moment dat, cunoșteam toa-te detaliile. Dacă vedeai o ridicătură în drum, imediat STOP!. Mină. Dacă nu ai atenția distributivă și dacă nu mergi foarte precaut îți riști viața ta, a colegilor. Au fost cazuri în care am oprit, am cercetat și am descoperit mina. Era pe marginea șoselei și imediat cum treceam pe lângă ea se detona, fie de la vibrații, fie printr-un telefon sau telecomandă".
O altă regulă vitală este respectul pentru populația irakiană. Trebuie să ții cont de toate rigorile lor religioase. "Noi am avut un ghid după care ne-am pregătit și le-am învățat obiceiurile, religia, cultura, cuvinte uzuale. Trebuie să știi că niciodată nu întinzi mâna stângă atunci când saluți pe cineva pentru că e o ofensă. Când te așezi, trebuie să ai grijă pentru că ei nu au scaune și dacă te așezi aiurea și le arăți talpa iarăși e ofensator. Nu mai spun că nici nu ai voie să te uiți la o femeie. Să întrebi pe cineva: «Dom’le, ce îți face soția?», e grav. Nici nu încape discuție. Astea sunt lucruri de bun simț pe care trebuie să le știi de aici", povestește comandantul batalionului.
Din fericire, rechinii au reușit să se întoarcă toți și întregi acasă. După ce au luptat în toate teatrele de operații, Balcani, Afganistan și Irak, fiind singura unitate militară din România care se poate lăuda cu această performanță, soldații de la Topraisar se pregătesc să reia instrucțiile. Deocamdată, nu au nicio misiune planificată, însă nu ar spune NU unei noi provocări internaționale.
Dar cel mai important lucru când te întorci dintr-un teatru de operațiuni, spune lt. col. dr. Vasile Vreme, este să îți aduci acasă toți oamenii. "Contează mult pentru mine că misiunea executată de Batalionul 341 Infanterie a fost catalogată drept un succes, însă cea mai importantă satisfacție o am pentru că am reușit să ne întoarcem toți, cu bine, acasă", spune comandantul unității, amintindu-și cu regret că în misiunea precedentă din Afganistan a pier-dut un camarad pe câmpul de luptă.
Șeicii și imamul te scapă de bombe
Comandantul "Rechinilor Albi" spune că secretul unei misiuni reușite în Irak constă în relația pe care forțele militare reușesc să o lege cu populația civilă și cu autoritățile. Dacă populația, șeicii și imamul te percep ca pe o forță pașnică, atunci misiunea se poate încheia fără probleme, în timp ce o relație tensionată între cele două părți se încheie, de obicei, cu victime și vărsări de sânge. Din acest punct de vedere, "Rechinii" au reușit să câștige un adevărat război în Irak, cel al diplomației.
Lt. col. dr. Vasile Vreme povestește cum șeicii și liderii spirituali îi învățau pe oameni să îi recunoască pe români după culori și uniforme pentru a nu le face probleme.
"Unul dintre elementele esențiale a fost relația excepțională cu populația irakiană, mai ales cu șeicii din zona noastră. Oamenii, dacă te văd că ești corect și nu te percep ca pe o forță de ocupație, te apreciază foarte mult. Doi oameni sunt puternici - șeicul și imamul. De ei ascultă cu sfințenie toată lumea. Faptul că am fost percepuți pozitiv de populație ne-a ușurat foarte mult misiunea. Noi ne mișcam în zonă, în toată aria aia cât era de mare, printre oameni. Puteau oricând să îți pună o mină, o bombă. Însă imamul și șeicul le spuneau oamenilor: «Vedeți că românii au semnele alea!» Ne distingeau, ne acordau sprijinul și ne apreciau. Aceste lucruri te feresc de pericole pentru că, de multe ori, de la ei pleacă toate atacurile. Nimic nu se mișcă fără acordul lor. Chiar și atacurile. Dacă ai o legătură și un dialog continuu cu ei, poți să zici că lucrurile sunt bune și stai liniștit. Dacă nu, atunci sunt probleme".
Japonezii și românii, cei mai apreciați de irakieni
În Irak, povestesc "rechinii", cei mai bine văzuți de către populație erau japonezii, după care urmau românii.
"Am distribuit alimente, medicamente, ajutoare, am acordat îngrijiri medicale. Imamul mi-a spus că, în Irak, cea mai bine percepută națiune sunt japonezii, iar apoi noi, românii. Japonezii pentru că nu au avut niciun fel de trupe combat, ci numai trupe de ajutoare, care au construit străzi, școli, spitale. Iar noi, prin ceea ce am reușit să facem. Spre exemplu, la fiecare misiune, când ieșeam, luam sucuri, dulciuri, apă, fructe și opream și dădeam la copii. Asta a contat foarte mult la populația civilă. Japonezii sunt deja plecați, așa că am rămas noi în topul preferințelor irakienilor", ne-a declarat lt. col. dr. Vasile Vreme.
Nu e loc pentru teamă
Militarii povestesc că imediat ce au ajuns în Irak au uitat de teamă și s-au concentrat numai pe misiuni. "Nu am avut niciodată vreun sentiment de teamă. Cum ajungi acolo, parcă intri în transă. Nu te mai gândești la nimic altceva. O secun-dă poate fi fatală. Dacă nu te gândești la fiecare detaliu din misiune și mintea îți zboară aiurea sau ai ezitări, îți pui viața ta și a colegilor în pericol. Din acel moment, ești stăpân pe situație, te pregătești foarte bine, știi ce ai de făcut", spu-ne comandantul unității, cel care i-a condus pe "rechini" în luptă. Iar pericolele nu sunt deloc puține în Irak, țara în care orice copil poate fi o adevărată bombă.
"Irakienii au devenit specialiști în a confecționa aceste bombe improvizate care sunt foarte simple, dar totodată mai sofisticate decât toate rachetele din lume. Pe alea le poți dirija, le poți detecta. Pe astea nu ai nicio șansă. Le poartă lipite de corp sau le montează în șanțuri, pe drumuri. Sunt în așa fel făcute încât penetrează și cele mai ale naibii scuturi. Nu poți să le contracarezi nicicum. Orice civil poate fi un potențial agresor".
Misiuni la 100 grade Celsius
În Irak, cei 400 de militari constănțeni au executat diferite misiuni, de la apărarea unor obiective, până la împărțirea de ajutoare. Principala sarcină a fost paza și apărarea podului peste Eufrat, punct strategic care face legătura între Kuweit și Irak. De asemenea, rechinii au mai avut în responsabilitate securitatea bazei, libertatea de mișcare, zone de scotocire, misiuni pe timp de noapte, de iluminare, misiune de supraveghere nocturnă, împărțire de ajutoare, acordarea de asistență medicală. Pe teren, soldații ieșeau doar cu TAB-uri și cu Hamvee-urile americanilor.
Pentru a vă face idee cât de confortabile erau condițiile climatice și de muncă, trebuie să știți că un echipament cântărește în jur de 35 kilograme, iar temperatura, la umbră, era de 60 de grade. "Nici o piatră nu puteai ține în mână mai mult de câteva secunde. Pe TAB dacă puneai mâna, te frigea instantaneu. La nivelul solului erau peste 100 de grade Celsius. Însă oamenii s-au descurcat foarte bine. S-a simțit experiența din Afganistan", spune Vreme.
Cu juristul și psihologul în misiune
"Fiecare misiune începea cu pregătirea, care se desfășura cu o zi înainte. Ne întâlneam la ore sta-bilite, de obicei după-amiaza, și începeam cu pregătirea din punct de vedere al S2 - adică al informațiilor, cu tot ce înseamnă teren, ostilități. Urma prezentarea S3 - misiunea concretă, cu ce trebuie să facem, în ce constă operațiunea. Apoi era juristul, care ne povestea regulile războiului. Ne spunea ce avem voie să facem și ce nu, pentru că sunt chestiuni legale. De exemplu, nu ai voie să tragi de capul tău. Dacă vezi că inamicul a deschis foc cu pistolul, tu tot cu pistolul trebuie să ripostezi, nu să tragi cu AG-ul după el. Apoi venea psiho-logul. Avea rolul de a îmbărbăta, dar și de a observa anumite schimbări la oameni, să își dea seama dacă cineva nu era pregătit pentru acea misiune. De asemenea, niciodată nu ieșeam în misiune fără ca preotul să ne țină slujbă. Misiunile puteau dura și trei zile".
Ghid pentru supraviețuire
Lt. col. dr. Vasile Vreme susține că în Irak trebuie respectate câteva reguli clare pentru a te putea întoarce întreg din misiune. "În primul rând, atenția trebuie să îți fie distributivă. Trebuia să fii atent la orice detaliu de pe unde te deplasezi, mai ales dacă mergi pe același drum de mai multe ori. Niciodată nu ne întorceam pe același drum, însă exista posibilitatea ca peste o săptămână să mergi tot pe acolo. Și ochitorii, și toți eram foarte atenți. La un moment dat, cunoșteam toa-te detaliile. Dacă vedeai o ridicătură în drum, imediat STOP!. Mină. Dacă nu ai atenția distributivă și dacă nu mergi foarte precaut îți riști viața ta, a colegilor. Au fost cazuri în care am oprit, am cercetat și am descoperit mina. Era pe marginea șoselei și imediat cum treceam pe lângă ea se detona, fie de la vibrații, fie printr-un telefon sau telecomandă".
O altă regulă vitală este respectul pentru populația irakiană. Trebuie să ții cont de toate rigorile lor religioase. "Noi am avut un ghid după care ne-am pregătit și le-am învățat obiceiurile, religia, cultura, cuvinte uzuale. Trebuie să știi că niciodată nu întinzi mâna stângă atunci când saluți pe cineva pentru că e o ofensă. Când te așezi, trebuie să ai grijă pentru că ei nu au scaune și dacă te așezi aiurea și le arăți talpa iarăși e ofensator. Nu mai spun că nici nu ai voie să te uiți la o femeie. Să întrebi pe cineva: «Dom’le, ce îți face soția?», e grav. Nici nu încape discuție. Astea sunt lucruri de bun simț pe care trebuie să le știi de aici", povestește comandantul batalionului.
Din fericire, rechinii au reușit să se întoarcă toți și întregi acasă. După ce au luptat în toate teatrele de operații, Balcani, Afganistan și Irak, fiind singura unitate militară din România care se poate lăuda cu această performanță, soldații de la Topraisar se pregătesc să reia instrucțiile. Deocamdată, nu au nicio misiune planificată, însă nu ar spune NU unei noi provocări internaționale.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!