Cu supraetajatul pe dunga legii

RATC a intrat în vizorul ARR pentru traseul Constanța - Mangalia

Miercuri, 20 August 2008
1583
Constănțenii ar putea fi buni de plată, din nou, pentru mofturile mai marilor județului. Și asta pentru că faimoasele autobuze supraetajate, achiziționate de Consiliul Local Constanța anul trecut, puse în brațe imediat RATC-ului și utilizate ca element de propagandă de Consiliul Județean, fac traseul Constanța - Mangalia fără licență de transport. Dacă anul trecut decizia mult contestată a scăpat nesancționată, anul acesta se pare că s-a întâmplat inevitabilul. De vreo două săptămâni, umblă vorba prin târg că RATC a fost amendată cu 25.000 lei de către reprezentanți ai ARR tocmai pentru faptul că faimoasele supraetajate circulă pe traseul Constanța - Mangalia… fără licență. A fost odată… o hotărâre La ședința de consiliu județean din 29 martie 2007, consilierii județeni au votat, ce-i drept cu ceva tam-tam, proiectul de ho-tărâre privind aprobarea propunerii de modificare a programului de transport județean de persoane prin servicii regulate. A fost, de fapt, o hotărâre cu două fețe. La articolul 1 se prevedea, într-adevăr, modifi-carea programului de transport județean de persoane prin servicii regulate, conform legilor în vigoare. A existat însă și articolul 2 prin care s-a înființat traseul turistic estival pe ruta Constanța - Eforie Nord - Techirghiol - Eforie Sud - Costinești - Olimp - Neptun - Jupiter - Venus - Mangalia, iar acest articol a fost contestat de reprezentanții ARR, de la acea vreme. În zadar, însă, căci, așa cum am menționat și atunci, pesedeii și-au făcut damblaua și au scos supraetajatele pe traseu, întocmai pe ruta mult râvnită. Și asta în ciuda avertismentelor că se încalcă legea, că operatorul de ocazie - RATC - ar putea să fie bun de plată, că astfel de trasee se deservesc numai în urma unei licitații. Scuza lui Nicușor a fost, însă, că se înființa un "traseu turistic estival", iar această formulă nu exista în lege, deci, "ceea ce nu este interzis este permis", s-a scuzat mai - marele CJC, în urmă cu mai bine de un an. Așadar, sub denumirea evazivă "hotărâre privind aprobarea propunerii de modificare a Programului de transport județean de persoane prin servicii regulate" s-au ascuns de fapt două prevederi total diferite… una, sub umbrela legilor în vigoare în domeniul transporturilor, cealaltă, deși ținea de același domeniu, ieșea de sub incidența acelorași prevederi legale printr-un artificiu de exprimare, potrivit lui Constantinescu… "Nebunul" și… supraetajatul După ce anul trecut și-au făcut damblaua, fără să fie deranjați, anul acesta, se pare, însă, că ARR nu i-a mai tolerat. Numai că, "un nebun aruncă piatra în lac, iar șapte înțelepți nu o pot scoate". Cam așa se rezumă situația în cazul de față. Consiliul Județean a dat o hotărâre pe spinarea Regiei Autonome de Transport în Comun, regia fiind de fapt operatorul tras la răspundere, se pare, în urmă cu aproximativ două săptămâni, de inspectorii de la ARR București. Deși toți consideră subiectul tabu, mai mult, unii susținând că și dacă s-a dat amenda, aceasta este confidențială (?!), cert e că de la cel mai mic la cel mai mare din agenția Constanța a ARR confirmă că au cunoștință de control și că a existat și o amendă (aproximativ 25.000 lei)… pentru RATC, tocmai pentru faptul că deservește traseul Constanța - Mangalia fără licență. Dar, în timp ce inclusiv șeful agenției Constanța a ARR, Marian Butnaru, ne-a confirmat și el existența unui control de la București, chiar și aplicarea sancțiunii, directorul RATC, Dumitru Coiciu, s-a rezumat la a ne oferi o declarație diplomată: "Nu știu nimic. Nu am primit nici un fel de amendă", cu completarea ulterioară: "Ce înțelegeți dumneavoastră prin amendă? Proces verbal"…, a subliniat Coiciu, vizibil deranjat de subiect. Confidențialitate… E drept că dacă amenda va exista până la final, RATC va fi prins la mijloc. Pentru un moft și din dorința unora de a pune monopol cu orice preț, pe tot ce mișcă în județ, trebuie să plătească ei, în mod direct, și noi, călătorii, indirect. Așa că nu ar mira pe nimeni să înceapă în acest sens un lung șir de procese. Cât despre "confidențialitate", RATC este în subordinea Primăriei Constanța, așadar banul public e pus și aici la bătaie, iar regia, vrea sau nu, trebuie să se justifice. Cu această ocazie, poate că ar fi bine ca RATC să îi informeze pe constănțeni, potrivit prevederilor legii 544 / 2001, și cum stau lucrurile cu amenda, dar și la cât se ridică valoarea încasărilor pe anul 2007, de pe urma exploatării autobuzelor supraetajate din dotare, pe același traseu: Constanța - Mangalia. Amintim că la începutul lui 2007, au fost achiziționate, în leasing, pe cinci ani, 10 astfel de autobuze. Prețul unuia s-a ridicat la aproximativ 280.000 de euro. Potrivit paginii web a RATC, pe 31 mai 2008 s-au reluat "binecunoscutele trasee turistice inaugurate în primăvara anului trecut": Litoral Tour (Gara Constanța - stațiuni - Mangalia) - prețul unei călătorii fiind de 8 lei, iar un bilet dus - întors - 12 lei; Mamaia Estival (Gara Constanța - Tabăra Nord Mamaia) - prețul unei călătorii fiind de 2,5 lei.


Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 1.4394 secunde