Răsturnare de situație în cazul atacului de la Londra

504
Răsturnare de situație  în cazul atacului de la Londra - statulislamicrevendica-1490701723.jpg

Articole recomandate

Atacul de săptămâna trecută, din Marea Britanie, soldat cu cinci morți și doi răniți (aceștia fiind chiar din Constanța), a fost revendicat de gruparea Stat Islamic, ai cărei oameni par să fi făcut o pasiune din a-și atribui mai toate actele de terorism de prin lume. Dar iată că și de data asta au vrut doar să-și arate mușchii, fără vreun fundament real.

Poliția britanică nu a găsit dovezi că autorul atacului de săptămâna trecută ar fi avut vreo legătură cu Statul Islamic sau Al-Qaida, deși presa internațională spunea că atacatorul era clar interesat de jihad, relatează Reuters.

Neil Basu, coordonator național al poliției antiteroriste britanice, a precizat că nu există dovezi că autorul atacului soldat cu cinci morți, britanicul convertit la islam Khalid Masood, s-ar fi radicalizat în timp ce se afla la închisoare în 2003, iar sugestiile în acest sens sunt pură speculație.

Masood (52 de ani), care a lovit cu mașina un grup de pietoni pe podul Westminster, omorând trei, și a înjunghiat mortal un polițist înainte de a fi doborât de forțele de securitate, fusese condamnat de mai multe ori în trecut pentru vătămare corporală și tulburarea ordinii publice, dar nu pentru terorism.

"Metodele sale de atac par să aibă la bază tehnici low-cost copiate de la alte atacuri și să reflecte retorica liderilor SI în termeni de metodologie, dar în această fază nu am dovezi că ar fi discutat acest lucru cu alții", a subliniat responsabilul britanic, într-un comunicat. "Știu când, unde și cum și-a comis Masood atrocitățile, dar acum trebuie să aflu de ce", a adăugat el, lansând un apel către cei care s-ar fi putut afla în contact cu acesta în ziua atacului să vină să contribuie cu informații.

Janet Ajao, mama lui Masood, născut Adrian Russell Ajao, a dat la rândul ei publicității un comunicat în care se declară șocată și întristată de cele întâmplate, afirmând că nu găsește scuze și nu susține con-vingerile care l-au determinat să comită această atrocitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8946 secunde