Raed Arafat: „Carantinarea totală, în care să stea toată lumea, să închidem toată economia, nu s-a luat în discuţie”

178
Raed Arafat: „Carantinarea totală, în care să stea toată lumea, să închidem toată economia, nu s-a luat în discuţie” - police-1635520307.jpg

Articole de la același autor

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat vineri că intrarea în carantină naţională nu este un scenariu luat în calcul în acest moment.


„Nu este un scenariu pe care să îl luăm în calcul în acest moment. Ştiţi că am luat măsurile pe care le avem acum, care sunt destul de serioase dacă se aplică, şi vedem că totuşi am ajuns la un platou. Să vedem dacă ţine şi dacă începe să coboare şi care este situaţia. Dar carantinarea totală, în care să stea toată lumea, să închidem toată economia, nu s-a luat în discuţie, adică nu s-a luat în considerare să se facă la acest moment. S-a preferat crearea unor posibilităţi de a permite unele activităţi persoanelor protejate şi în care riscul să facă o formă gravă a bolii este mai mic, riscul să transmită este mai mic. Bineînţeles, aici sunt şi persoane care nu mai au acces la anumite activităţi temporar. Este adevărat că este o chestiune temporară. Asta este măsura care s-a ales faţă de a avea o măsură radicală naţională, în care toată lumea să stea acasă şi să nu iasă nimeni decât pentru unul sau două-trei motive care sunt permise”, a precizat vineri secretarul de stat.

Potrivit lui Arafat, scăderea numărului de cazuri depinde şi de respectarea regulilor actuale.

„Cel puţin la acest moment, vedem că creşterea este încetinită, este oprită, avem platoul, să vedem ce înseamnă dacă va fi scădere, dacă va rămâne un platou pentru o perioadă mai lungă acolo, la 12.000 - 13.000 - 14.000 (de cazuri pe zi - n.r.), pentru că impactul acestor cazuri este destul de serios în continuare pe terapie intensivă. Totul depinde de respectarea regulilor”, a subliniat şeful DSU.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.704 secunde