Președintele Siriei a promulgat o nouă amnistie

126
Președintele Siriei  a promulgat  o nouă amnistie - siria-1366116314.jpg
Șeful statului sirian Bashar al-Assad a promulgat o nouă amnistie pentru infracțiuni comise până marți, cu excepția contrabandei, nesupunerii și folosirii stupefiantelor, a anunțat agenția oficială Sana. "Președintele Assad a promulgat decretul 23, acordând amnistie generală pentru infracțiuni comise înainte de 16 aprilie 2013", a afirmat agenția.

"Astfel, pedeapsa cu moartea va fi înlocuită cu muncă forțată pe viață și sirienii care s-au alăturat organizațiilor teroriste nu vor mai ispăși decât un sfert din pedeapsă", precizează decretul.

Dar acest decret nu se va aplica pentru contrabandă, folosirea drogurilor sau "celor nesupuși care au scăpat recrutării", adaugă textul.

Assad a decretat mai multe amnistii de la începutul revoltei în martie 2011 dar potrivit organizațiilor pentru drepturile omului zeci de mii de deținuți se află în continuare în centrele de detenție ale țării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3749 secunde