Mai multe ştiri online:
Președinte nou în Ucraina

Premierul Rusiei vede o șansă pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale

Ştire online publicată Marţi, 23 Aprilie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Premierul rus Dmitri Medvedev a apreciat, ieri, că Moscova are o șansă de a-și îmbunătăți relațiile cu Ucraina după alegerea noului președinte ucrainean în persoana lui Volodimir Zelenski, adăugând totuși că nu vrea să-și facă iluzii, relatează AFP.

„Există o șansă de ameliorare a cooperării cu țara noastră”, a declarat premierul rus, primul oficial de rang înalt de la Moscova care a reacționat după victoria zdrobitoare a lui Volodimir Zelenski - un actor de comedie fără experiență politică - în alegerile prezidențiale din Ucraina.

Medvedev a adăugat totuși că nu-și face iluzii cu privire la Zelenski, afirmând că, „fără îndoială, noul șef al statului va utiliza aceeași retorică față de Rusia ca cea din timpul campaniei sale electorale”.

„Scrutinul a arătat o cerere clară pentru o abordare nouă față de rezolvarea problemelor în Ucraina”, consideră prim-ministrul rus.

Duminică, Zelenski a declarat că dorește relansarea procesului de pace implicând Rusia în războiul în estul separatist prorus cu scopul de a opri focul și eliberarea prizonierilor ucraineni din Rusia.

Kim Jong-Un ar putea să viziteze o importantă bază a marinei ruse

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un ar putea să se deplaseze la baza marinei ruse din Vladivostok, în cadrul vizitei pe care o va întreprinde în curând în acest oraș rusesc de pe coasta Pacificului pentru a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, relatează agenția de presă niponă Kyodo, citând surse proprii de la Moscova.

Conform Kyodo, Kim Chang-son, considerat a fi șeful de protocol al liderului nord-coreean, a fost văzut vizitând diverse puncte din Vladivostok, principalul oraș al Rusiei în Orientul Îndepărtat, inclusiv facilități ale bazei marinei ruse.

Vladivostok găzduiește baza Flotei ruse din Pacific, una dintre cele cinci care alcătuiesc forțele maritime ruse.

Printre alte locuri vizitate de către cel numit „majordomul” lui Kim Jong-Un se numără Teatrul de Operă și Balet din Primorie, filială a Teatrului Mariinski din Sankt-Petersburg, Universitatea Federală din Orientul Îndepărtat și impresionantul acvariu Primorski din Vladivostok.

Kremlinul a confirmat, săptămâna trecută, că liderul nord-coreean Kim Jong-Un și președintele rus Vladimir Putin se vor întâlni în zilele următoare în Rusia, în ceea ce va fi primul lor summit.

Alegeri prezidențiale în Macedonia de Nord

Candidatul social-democrat Stevo Pendarovski, câștigător în primul tur

Candidatul social-democrat al partidului aflat la guvernare SDSM, Stevo Pendarovski, a obținut o victorie la limită în primul tur al scrutinului prezidențial desfășurat, duminică, în Macedonia de Nord, informează agențiile de presă internaționale.

După numărarea a aproximativ 80% din voturi, Pendarovski a obținut 42.55%, pe locul doi situându-se, cu 41.60%, candidata opoziției Gordana Siljanovska-Davkova, susținută de partidul de dreapta VMRO-DPMNE.

Al treilea candidat, Blerim Reka, sprijinit de partidele reprezentând cetățenii de etnie albaneză, a obținut 11.57%.

Nivelul de participare, de aproximativ 40%, a fost cel mai scăzut din ultimii 15 ani. La alegerile prezidențiale din 2014, 48.80% din cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, amintește EFE.

Analiștii au explicat prezența scăzută la vot ca urmare a dezamăgirii resimțite de alegători din cauza lipsei de progrese din partea guvernului de a atrage investiții străine și de a combate nivelul ridicat al șomajului, ce depășește 20%.

A doua rundă a alegerilor prezidențiale va avea loc pe 5 mai, iar prezența la vot trebuie să fie de minim 40% pentru ca alegerile să fie validate. În cazul în care nu se va întruni acest cvorum, vor fi convocate noi alegeri.

SUA nu intenționează să schimbe regimul din Iran pe cale militară

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a afirmat că țara sa nu intenționează o schimbare de regim în Iran pe cale militară, relatează portalul american Axios, citat de EFE.

Pompeo a făcut această declarație într-o întâlnire recentă cu ușile închise cu membri ai comunității americano-iraniene la hotelul Renaissance Dallas (statul Texas), conform Axios, care citează trei surse prezente la această întâlnire.

În cursul acestei reuniuni, șeful Departamentului de Stat a ținut un scurt discurs în deschidere, trecând imediat la o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Unul dintre participanți l-a întrebat care ar fi opțiunea dacă nu va exista nicio schimbare în sistemul politic din Republica Islamică, la care Pompeo a răspuns: „Suntem atenți să nu utilizăm limbajul schimbării de regim”, insistând că administrația președintelui Donald Trump nu va interveni militar în Iran.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7105 secunde