Povestiri de pe frontul de război, cu Emil Moraru și Săceanu

Mulți ani după 1990, numele Săceanu băga în sperieți toată suflarea constănțeană, de la simpli cetățeni și agenți economici, până la polițiști și autorități locale. Considerat cel mai
temut interlop al Constanței de după Revoluție, Ismail Iașar, zis "Săceanu", a controlat cu autoritate întreg orașul, fără ca cineva să-i fi știrbit puterea.

"A început cu barbutul în Piața Chiliei și s-a îmbogățit din camătă și taxe de protecție, strângând averi impresionante", susțin polițiștii, din care trăiește bine-mersi și astăzi, la câțiva ani de la "pensionare". De vreo patru, cinci ani, odată cu înaintarea în vârstă, Săceanu pare să se fi retras, lăsând loc copiilor și nepoților săi și altor clanuri mult mai tinere și dornice de afirmare. Bineînțeles, nu pe degeaba, ci contra unor anumite avantaje și sume de bani, Ismail Iașar și-ar fi vândut afacerile și zonele de influență.
Totodată, oamenii legii constăn-țeni spun că supremația lui Să-ceanu a început să apună după sosirea lui Emil Moraru la con-ducerea DIAS, când trupele speciale ale poliției au declarat război mafiei.

Taxele de protecție
și camăta erau la modă
Comisarul șef Emil Moraru își amintește că în anul 2000, când a ajuns el comandantul DIAS, Săceanu intra în sediul poliției ca la el acasă. "Nu îmi venea să cred. Era foarte respectat, chiar de poliție, deși toată lumea știa cine era Săceanu. În maxim două săptămâni, le-am declarat război, lui și celor ca el. Toată lumea, inclusiv presa, spunea atunci că sunt nebun, că mă joc cu viața mea și a oamenilor mei. Am fost sunat inclusiv de la București de către șefi să îmi spună să o las mai moale", spune Moraru.
Pe vremea aceea, povestește șeful DIAS, majoritatea agenților economici din Constanța plăteau taxe de protecție enorme, întreg orașul era terorizat de violența cu care acționa clanul. Surse din IPJ mai spun că Săceanu avea la mână persoane influente din oraș, de la politicieni la polițiști, cărora le dădea bani cu camătă.
Dintre agenții economici, nimeni nu avea curajul să depună reclamație și, pentru ca afacerea să funcționeze în continuare, trebuiau să plătească. Modul de intimidare al infractorilor era simplu. Intrau câte 3 - 4 în ma-gazin și începeau să vorbească tare, să înjure, să-i amenințe pe clienți și vânzători, le luau bunurile din rafturi. Dacă nu plăteau, indivizii se întorceau și a doua zi și tot așa, până ce nu mai intra nici un client de frică în magazin și afacerea se închidea. De multe ori, interlopii recurgeau și la agresarea patronilor, la amenințări cu moartea.
"Oamenilor le era frică. Frica era sentimentul general. Le era teamă să se ducă la poliție fiindcă se temeau de reacția lor. Mai ales că infractorii se lăudau că au oameni în poliție, că au spatele asigurat și că nimeni nu le poate face nimic. Chiar și unii dintre polițiști nu înțelegeau de ce atâta cle-mență din partea superiorilor pentru acest Săceanu. Mai târziu am înțeles că el era văzut de poliție și ca un factor de echilibru deoarece controla toate clanurile și grupările din oraș. De aceea îl tot chemau la discuții la poliție", spune Emil Moraru, mărturisind că au existat câțiva ani foarte sângeroși în relația lui cu interlopii.

Luptători tăiați
cu topoarele de interlopi
"Erau de o violență incredibilă. În primii doi ani am avut nu-meroase incidente sângeroase, cu răniți și de-o parte și de alta. Am fost tăiați cu săbiile, de nu mai știau doctorii cum să ne coasă și să ne stopeze sân-gerarea, am luat răngi, bâte și topoare în căști, unui luptător i-a luat scalpul cu un topor, doar o minune făcând să scape cu viață. Dar și vai de mama lor de infractori… Dacă ei cu forțele speciale se purtau așa de violent, atunci nu mă miră de ce ceilalți polițiști și jandarmi erau cuprinși de teamă când auzeau de ei. Însă, în doi ani de zile, i-am pus cu botul pe labe", ne-a declarat Moraru.
Șeful DIAS spune că zi și noapte stătea numai pe capul lor, percheziții peste perchiziții, patrule la orice oră prin cartierul lor general, Piața Chiliei.

Războiul dintre
Săceanu și Beinur, câștigat de DIAS
În 2000, Săceanu a intrat într-un adevărat război cu o altă figură marcantă din domeniu, Nuredin Beinur, finul lui Nicu Gheară. Beinur stăpânea sudul județului, cu Mangalia și stațiunile aferente, în timp ce Săceanu deținea supremația în partea de nord, Constanța și stațiunea Mamaia. Din câte povestesc martorii vremii, se pare că Beinur a încercat să îi preia cu forța "afacerile" lui Săceanu, de aici pornind războiul.
Comisarul șef Emil Moraru a participat și el la evenimentele de atunci: "În 2000, parcă la începutul verii, turcii din piața Chiliei, vreo 60 la număr, s-au urcat într-un autobuz cu destinația Mangalia. Toți aveau bentițe albe pe cap să se recunoască între ei în timpul luptei. I-am oprit pe drum și i-am dat jos din autobuz. Am găsit în mașină săbii, cuțite, topoare, bâte, tot felul de arme. Pe ăștia i-am oprit. Însă alții au reușit să intre cu mai multe mașini în Mangalia. Am reușit să îi înconjurăm și să îi blocăm într-un cartier, dar a urmat prăpădul de pe lume. Noi eram 17, ei erau 100. Vă dați seama ce a ieșit. Am fost făcuți varză, tăiați cu săbiile, loviți cu bâtele, eram plini de sânge. Am câștigat totuși pentru că am deschis focul. Atunci ei au vrut să fugă, dar am tras cu armele de asalt în mașinile lor până le-am făcut sită. Nu am împușcat însă pe nimeni. Un singur agresor a fost rănit după ce un luptător l-a înjunghiat în picior. Dacă nu făcea asta, individul ar fi reușit să ne înjunghie el un coleg în spate".


Duși la Poliție
în pubela de gunoi
Astfel, polițiștii se laudă că de prin 2002, în Constanța nu mai existau taxe de protecție deoa-rece grupările interlope se aflau sub o supraveghere permanentă. De asemenea, mulți dintre loco-tenenții din gruparea Săceanu au intrat în pușcărie, forțele de ordine preluând controlul orașului.
"Eram peste tot în punctele fierbinți ale orașului. Nu prea mai puteau face nimic. Ne șmeche-risem și noi. Umblam deghizați pe stradă ca să nu ne recunoască. Aici ne-au ajutat mult cei de la teatrele din Constanța, cărora le mulțumim și acum. Ei ne-au învățat cum să ne deghizăm, ne lipeau mustăți, peruci, ne dădeau recuzită, încât nu ne recunoșteau nici familiile. Eu am fost deghizat în cerșetor, boschetar, gunoier și electrician. Și așa ne duceam printre ei, prin zonele unde acțio-nau și îi țineam sub suprave-ghere.
Ajunseseră să le fie frică și de aurolacii din piață de teamă să nu fie și vreunul de la noi camuflat printre ei. Cum îi prindeam că fac ceva, imediat îi luam. Infractorii nu mai aveau timp nici să reacționeze, să se anunțe între ei.
Pe doi i-am dus cu pubela de gunoi la poliție pentru că nu aveam nici mașină să îi transport și nici taximetriștii nu au vrut să mă ia. L-am prins mai întâi pe unul care nu știu ce făcuse. L-am legat de un stâlp pentru a fugi după celălalt. Apoi i-am luat pe amândoi, i-am legat cu cătușele de pubelă și așa i-am dus la Poliție. Când au văzut ăia cum îi car s-au crucit toți", spune Moraru.

"Ce faci, nea Emile?"
Văzând că nu mai pot face față luptătorilor DIAS, interlopii au încercat să schimbe strategia și să câștige bunăvoința coman-dantului Emil Moraru. Ce a ieșit, citiți în continuare: "Au încercat să se apropie de noi. Spre exemplu, în Piața Grivița, șef era Mircea Oaie. Vroia să vină în audiență la mine, să ne împrietenim.
Nu mai puteam nici să ies în oraș cu familia pentru că oriunde mă duceam dădeam peste ei și să-reau imediat să îmi achite nota. Când ceream ospătarului să îmi aducă nota, îmi spunea că masa a fost plătită, arătându-mi spre indivizii ăștia care se aflau și ei în restaurant. De fiecare dată i-am spus chelnerului să îmi ia banii, după care mă duceam și le puneam masa în cap șmenarilor. Cred că nu e restaurant în Con-stanța unde să nu se fi întâmplat așa. O fază tare s-a întâmplat și în alimentara Grand. Am luat niște prăjituri și m-am așezat la coadă să le plătesc. Când ajung să dau banii, Asan Piticu’, șmenar din Piața Chiliei, îmi spune: «Ce faci, nea Emile? Nu plătesc eu….?»Vai de capul lui. L-am luat de gât și am măturat cu el. «De când îmi plătești tu mie, mă…. (bip, bip)», i-am spus".

Legea a permis
apariția altei generații
de infractori
Cu timpul însă, acești interlopi s-au pensionat. În locul lor, profitând și de modificarea legislației care a luat din puterea polițiștilor și a dat mai multă libertate infractorilor, au apărut alții, despre care vom vorbi în următoarele ediții ale ziarului "Cuget Liber".
Comisarul șef Emil Moraru, comandantul DIAS, se declară dezamăgit de apariția unor legi care le-au pus practic pumnul în gură polițiștilor în lupta lor cu criminalitatea. Spre exemplu, o mare problemă pentru oamenii legii este găsirea unui martor asistent în descinderile sau perchezițiile lor. În 95% din cazuri, nimeni nu vrea să își asume această calitate de martor asistent, mai ales când cei percheziționați sunt personaje dubioase, violente. Oamenilor le este frică și nu vor să se implice. Din această cauză, spun polițiștii, multe percheziții sunt lovite de nulitate în absența unui martor asistent. În schimb, legile care pedepsesc ultrajul s-au mai relaxat. "Trebuie să ne purtăm ca niște balerini cu infractorii. Hoții au speculat această legislație și au prins curaj. Cu ajutorul avocaților, ne amenință că ne dau în judecată, că ne lasă pe drumuri. Chestiile astea au dat un avans infractorilor", a declarat Emil Moraru.