Politicienii germani nu trebuie să exagereze amenințarea teroristă

247
1
Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a averizat politicienii,
într-un interviu, miercuri, să nu exagereze amenințarea reprezentată de terorism, relatează Reuters.
De asemenea, el a criticat tentativele unor colegi din Cabinet - mai ales ministrul de interne, Wolfgang Schaeuble, dar și cancelarul Angela Merkel - de a obține adoptarea unor noi planuri de combatere a terorismului, despre care criticii spun că amenință libertățile civile.
"Germania nu a fost numită explicit ca fiind o țintă", a subliniat ministrul social-democrat, pentru Stern.
Comentariile sale au ilustrat neînțelegerile din cadrul coaliției la putere în Germania, între social-democrați și creștin-democrații lui Merkel, pe tema unor noi măsuri de securitate.
Mulți germani se opun implicării țării în misiunile internaționale din Afganistan și au fost șocați de răpirea a doi cetățeni germani săptămâna trecută, dintre care unul a murit.
Potrivit lui Steinmeier, nu există dovezi că pericolul ce vizează Germania ar fi cres-cut, cu toate că incidente ca luările de ostatici au arătat că teroriștii au această țară în vizor. "Nu există semne concrete că atacuri sunt iminente în Germania", a subliniat el.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
6 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0122 secunde