Poliția Rutieră Constanța a găsit soluția pentru a scăpa de mașinile bulgărești

2401
1
În județul Constanța circulă aproximativ 10.000 de autoturisme înmatriculate în Bulgaria, iar o treime dintre șoferii lor nu dețin permis de conducere

Străzile și șoselele județului Constanța sunt invadate de autoturisme înmatriculate în Bulgaria. De frica taxelor de poluare imense percepute de autoritățile române, care, de cele mai multe ori, în cazul mașinilor second-hand, sunt de câteva ori mai mari decât valoarea autoturismului, mulți constănțeni au preferat să-și ducă mașinile în țara vecină.

Contra unor sume care variază între 500 și 800 de euro, românii își pot înregistra mașinile în Bulgaria. Autoturismul este înmatriculat în primă fază pe numele unui cetățean bulgar sau al unei societăți din această țară, apoi vehiculul este predat deținătorului român, în baza unei procuri de utilizare și a unui contract de vânzare-cumpărare. Astfel, șoferii pot circula bine-mersi cu mașinile înmatriculate în Bulgaria pe teritoriul României.
Dacă la prima vedere pare un lucru normal într-o țară membră UE, în care libera circulație este garantată prin lege, în realitate problema este mult mai gravă. Iar cei care au cele mai mari bătăi de cap cu acest fenomen sunt polițiștii de la rutieră, dar și ceilalți șoferi care sunt impli-cați în accidente cu astfel de mașini. Potrivit oamenilor legii, în județul Constanța circulă aproximativ 10.000 de autoturisme cu numere bulgărești, iar în ultimul timp, cele mai multe infracțiuni rutiere sunt comise de șoferii acestora, deoarece pot fi cu greu descoperiți.

O treime dintre șoferi conduc fără a deține permis
Potrivit comisarului Tudorel Dogaru, șeful Serviciului Drumuri Naționale și Europene din Cadrul Poliției Rutiere Constanța, cele mai mari probleme există cu autoturismele înmatriculate în Bulgaria. Știind că pot fi identificați foarte greu, șoferii comit multe abuzuri și infracțiuni, de la conducerea fără a poseda permis de conducere până la fuga de la locul accidentului.
Dacă reușesc să fugă de la fața locului, au șanse mari să scape, deoarece martorilor le este greu să rețină numerele de înmatriculare, și chiar dacă reușesc să identifice mașina este greu de dovedit a cui este și cine o conduce. Tudorel Dogaru spune că din evidențele sale, o treime dintre șoferi conduc fără a poseda permis, iar majoritatea jafurilor și tâlhăriilor au ca mijloc de transport aceste mașini deoarece nu se află în evidența poliției.
"Avem mari probleme cu aceste autoturisme și cu șoferii lor. Cei mai mulți șoferi fug de la locul accidentului și, de obicei, nu reușește nimeni să rețină numerele de înmatriculare. Nu ai ce să cauți, de unde să-i iei, pentru că ei nu apar în evidențele noastre și nu știm a cui este mașina. Ne-am creat baza noastră de date. Îi oprim în trafic, le luăm toate datele de identitate, toate datele mașinii. Însă, în județul Constanța sunt 10.000 de astfel de autoturisme. Nici nu putem măcar să îi amendăm în lipsă, deoarece nu avem cui să trimitem procesul verbal și contravenția.
Din constatările mele, o treime dintre ei conduc fără a poseda permis. Au curaj fiindcă știu că dacă reușesc să scape de urmă-rirea noastră, nu îi mai putem prinde. Am avut un caz de accident mortal în care, dacă nu-l depistam pe șofer în șase ore, ar fi descompus mașina și nu l-am mai fi prins", spune comisarul Tudorel Dogaru. El povestește că are un caz în lucru din 5.12.2007, când un șofer a ucis o persoană pe trecerea de pietoni în Murfatlar. Șoferul a fost descoperit, însă mașina nu este de găsit nici astăzi. Astfel, omul nu poate fi pus sub acuzare.
Cel mai recent caz s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, când șoferul unui autoturism din Bulgaria a curmat viața a patru persoane nevinovate, murind însă și el în accident.

Asigurările din Bulgaria plătesc foarte greu
Sute de șoferi constănțeni care au avut neșansa să fie accidentați de mașini înmatriculate în Bulgaria s-au trezit în ipostaza de a fi nevoiți să-și repare singuri autoturismele, deși nu ei au fost vinovați. Asta pentru că aceste mașini sunt asigurate în țara vecină, iar firmele de acolo decontează cu greu pagubele produse în România. Sunt șoferi care și-au recuperat costul reparațiilor de la firma de asigurări din Bulgaria și la doi ani de la producerea accidentului deoarece legislația în domeniu este greoaie, iar bulgarii trag de timp în speranța că românii se vor sătura să aștepte și vor renunța la despăgubiri.
Problema cea mare este, însă, că service-urile auto nu eliberează mașina decât în momentul plății. Așadar, șoferii au de ales între a-și ține autoturismele blocate câteva luni bune, dacă nu ani, sau să-și plătească singuri reparațiile sperând că într-o zi își vor primi banii.

Poliția Rutieră din Constanța propune schimbarea legislației
"Statul român trebuie să aibă o reacție în această problemă. Nu mi se pare normal ca, dacă te duci la Ostrov, să găsești acolo 99% dintre autovehicule, inclusiv tractoare, semănătoare, remorci, înmatriculate în Bulgaria. Pe lângă faptul că indivizii ăștia nu plătesc taxe în țara noastră, avem și mari probleme rutiere cu ei. De aceea, cred că legislația ar trebui schimbată pentru ca fenomenul să dispară", ne-a declarat comisar Tudorel Dogaru, șeful Serviciului Drumuri Naționale și Europene din Cadrul Poliției Rutiere Constanța. Iar soluția pare să vină de la polițiștii constănțeni, care au elaborat un proiect legislativ menit să schimbe condițiile în care mașinile înmatriculate în alte țări pot rula pe drumurile României. Proiectul va fi înaintat către Poliția Română și Ministerul de interne, pentru a ajunge în cele din urmă în atenția Executivului.
Mai concret, inițiativa urmărește modificarea taxei auto, astfel încât o mașină mică înmatriculată în altă țară să plătească anual 1.000 de euro, iar cele de tonaj greu să achite 2.000 de euro. "Din punctul nostru de vedere, am găsit soluția legislativă - modificarea taxei auto pentru autoturismele înmatriculate în alte state. Pentru un autoturism cu masa până în trei tone, taxa ar trebui să fie de 1.000 de euro pe an, iar pentru mașinile de trafic greu - 2.000 de euro. Această prevedere trebuie cumulată, pentru cei care nu o respectă, cu o sancțiune care să fie echivalentă cu cele săvârșite la regimul asigurărilor. Adică amendă de la 1.000 de lei și reținerea plăcilor de înmatriculare. O să vedeți că în câteva luni or să dispară toate mașinile înmatriculate în Bulgaria. Decât să plătească 1.000 de euro pe an, se vor duce să-și plătească taxa de poluare din România", susține Tudorel Dogaru.

Comentează știrea

mihai danila , Aleea murelor nr 4 bl p1 72
22 august 2011
Bravo D-le T Dogaru!

,,,sus si tare domnilor aveti bani ,putere nu va controleaza nimeni influenta cat cuprinde profitati de haina statului nu va este frig,foame si sete.Ce masina aveti D-le Dogaru? cata munca ati depus pentru achizitia ei?ce salariu aveti?casa?si banci?printre hoti si talhari sant foarte multi oameni cinstiti ,corecti care platesc impozit la stat din care santeti platit D-le Dogaru,nu puneti la zid ,generalizati toti detinatorii de masini inmatr in BG.Santeti politist de rang inalt,destoinic,pregatit pune-ti mana pe indivizii la care facea-ti referire,prindetii pe cei fara Permise , hoti , talhari si puneti un cuvant BUN ptr omul de rand care nu are putere de cumparare.Deschideti-le auzul,vazul si MINTEA celor ce fac proiecte de lege IDIOATE. (( Politia Rutieră din Constanța propune schimbarea legislației "Statul român trebuie să aibă o reacție în această problemă)) STATUL ! STATUL santem NOI populatia acestei tari care o ducem greu si care traim cu un salariu net de la 800-1200 lunar,,, va intreb ce masina sa cumpar?ce rate sa platesc?taxa de poluare? sa traiesc?loc de veci?dar si impozite la stat?etc,etc. As fi bucuros sa-mi dati un raspuns.Am o masina Audi 80-1,9-tdi,1994 care ingroapa 2 Loganuri noi,cumparata din Austria,pret 1800 eu,am fost la Directia Financiara,IGDca si taxa de poluare se ridica la 11.120 ron. In concluzie: HOTII , TALHARII ,DELICVENTII de orce natura prindetii,pedepsitii iar oamenii de buna credinta sa fie ajutati sa treaca de Blestemul care se numeste CRIZA.Daca nu am fost pe deplin CONVINGATOR astept o invitatie din partea D-tra.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7448 secunde