Phil Collins nu mai poate cânta la tobe. Care este motivul

100
Phil Collins nu mai poate cânta la tobe. Care este motivul - phillcolins2-1631457891.jpg

Articole de la același autor

Recent Phil Collins a declarat că nu mai poate cânta la tobe din cauza problemelor de sănătate. El a spus că de acum, fiul său Nic Collins se va alătura membrilor trupei Genesis, recent reuniţi, cu care va porni în turneu. Artistul, în vârstă de 70 de ani, a vorbit despre problemele de sănătate pe care le are. „Mi-ar plăcea să particip, dar știi abia mai pot ține un băț cu mâna asta. Sunt anumite afecțiuni fizice care mă împiedică. Este frustrant, pentru că mi-ar fi plăcut să fiu acolo sus cu fiul meu”, a spus la BBC Breakfast, citat de CNN. Chiar dacă nu mai poate bate la tobe, Phil Collins va fi alături de Genesis pentru a cânta. Collins a afirmat că nu știe dacă va mai putea pleca în turnee viitoare împreună cu trupa, după ce acest turneu, întârziat de altfel de pandemie, se va încheia. „Suntem cu toții bărbați cu o anumită vârstă și cred că într-o oarecare măsură ne apropiem de final. Cred că da, în general, pentru mine (e finalul turneelor – n.r), nu știu dacă mai vreau să fiu pe drumuri”, a adăugat el. Phill Collins a avut mai multe fracturi de-a lungul anilor și în 2015 a suferit o intervenție chirurgicală la spate, care l-a lăsat cu leziuni ale nervilor. În 2017 a căzut, așa că a avut nevoie de un baston pentru a putea merge.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8686 secunde