Pentagonul a început să își reajusteze trupele din Africa

167
Pentagonul a început să își reajusteze trupele din Africa - pentagonul-1581617921.jpg

Articole recomandate

Pentagonul a anunțat, miercuri, o primă ajustare a forțelor sale din Africa, prin repatrierea unei unități de luptă care va fi înlocuită cu "instructori" însărcinați cu formarea colegilor africani, relatează AFP.

Secretarul Apărării, Mark Esper, "a ordonat desfășurarea Brigăzii 1 de Asistență a Forței de Securitate, a forțelor terestre pe continent pentru a executa misiuni de formare, consiliere și asistență în țări-cheie din Africa", a spus o purtătoare de cuvânt a Pentagonului, Alyssa Farah, citată într-un comunicat.

Desfășurarea acestor militari, menită "a concura mai bine China și Rusia" în Africa, va permite armatei americane să repatrieze unități de luptă ale Diviziei 101 Aeropurtate spre baza Fort Campbell, în Kentucky, a precizat ea.

Potrivit unui oficial al Pentagonului care a dorit să își păstreze anonimatul, acest schimb, prevăzut să aibă loc peste câteva săptămâni, nu înseamnă că vor exista mai puțini militari americani pe teren, și asta pentru că unitățile repatriate au aproape aceleași efective cu brigada de 800 de "instructori" care le va înlocui. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5982 secunde