Patriarhia a anunțat programul de Sfântul Dimitrie. Când va fi scoasă racla cu moaștele Ocrotitorului Bucureștilor

Luni, 18 Octombrie 2021, 17:38
128
Patriarhia Română a transmis luni programul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care se va desfășura în perioada 21-28 octombrie 2021 la Catedrala Patriarhală


Comunicatul Patriarhie precizează măsurile de protecție instituite pe parcursul sărbătorii și menționează noutatea hramului din acest an. Cum 2021 este Anul omagial al pastorației românilor din afara granițelor, vor fi aduse spre închinare și moaștele Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț, ocrotitorul românilor de pretutindeni.

Potrivit Antena3, acestea vor fi alături de moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, cele ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și cele ale Sf. Nectarie.

Sfintele Moaște vor fi așezate spre închinare în pridvorul Catedralei Patriarhale în dimineața zilei de joi, 21 octombrie 2021, urmând a fi așezate în Baldachinul Sfinţilor în dimineața zilei de sâmbătă, 23 octombrie 2021. Ele vor fi aşezate din nou în Catedrala Patriarhală în ziua de joi, 28 octombrie 2021, după închinarea ultimului credincios.


Condițiile în care pelerinii se pot închina la moaște

Pelerinii care vor dori să se închine la Sfintele Moaște, o vor putea face în următoarele condiții:

  • accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanța de 1,5 m între ele;
  • pe traseul unic de acces vor fi trasate marcaje clare de staționare pentru facilitarea păstrării acestei necesare distanțe;
  • pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea strictă a normelor igienico-sanitare;
  • se va crea un flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
  • voluntarii prezenți, care vor purta permanent măști de protecție și mănuși, vor oferi pelerinilor materiale de dezinfectare și măști (dacă nu au);
  • de asemenea, voluntarii vor oferi pelerinilor pachete alimentare (aprox. 20.000) în condiții de maximă igienă: biscuiți/eugenii, apă plată în sticle sigilate. Toate produsele distribuite vor fi însoțite de certificat de conformitate;
  • după închinarea la Sfintele Moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre strada 11 iunie vor primi de la voluntarii prezenți agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate;
  • pe esplanada din faţa Altarului de vară al Catedralei Patriarhale vor fi marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber. Ținându-se cont de suprafața disponibilă aici, vor fi instalate 200 de scaune, respectându-se o distanță de 1,5 m între ele;
  • din motive sanitare, raclele cu Moaștele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent;


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2008 secunde