Parlamentul European: Rusia nu mai poate fi considerată un partener strategic

259
Parlamentul European: Rusia nu mai poate fi considerată un partener strategic - parlamentul-1552519360.jpg

Articole recomandate

Membrii Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, au adoptat, marți, o rezoluție ce prevede că Uniunea Europeană trebuie să rămână deschisă impunerii de sancțiuni suplimentare în cazul în care Rusia continuă să încalce dreptul internațional, relevă un comunicat al biroului de presă al PE. 


Rezoluția, elaborată de eurodeputata letonă Sandra Kalniete (PPE) și adoptată cu 402 voturi pentru, 163 împotrivă și 89 abțineri, evaluează situația actuală a relațiilor politice între UE și Rusia. 


"Timpul limbajului frumos și diplomatic a trecut. Există foarte puține șanse de cooperare atâta timp cât Rusia continuă să ocupe părți ale Ucrainei și să atace alte state europene", a declarat raportoarea Sandra Kalniete. 


Rezoluția PE recomandă revizuirea actualului Acord de parteneriat și cooperare de către UE și limitarea cooperării cu Rusia la domenii de interes comun. Provocări globale precum schimbările climatice, securitatea energetică, digitalizarea, inteligența artificială și lupta împotriva terorismului solicită o implicare selectivă, în opinia eurodeputaților. 


Relații mai apropiate vor fi posibile numai dacă Rusia implementează integral așa-zisele acorduri de la Minsk privind sfârșitul războiului din Ucraina de est și începe să respecte dreptul internațional, este menționat în text.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8954 secunde