Parlamentul European, negocieri secrete cu Coreea de Nord

138
Parlamentul European,  negocieri secrete cu Coreea de Nord - parlamentul-1521116628.jpg

Articole recomandate

O delegație a Parlamentului European a purtat, timp de trei ani, negocieri secrete cu Coreea de Nord în încercarea de a se pune capăt programului nuclear al Phenianului, a dezvăluit unul din membrii acestei delegații, în marja sesiunii plenare de la Strasbourg a legislativului european, transmite AFP.

"Ne-am întâlnit în secret cu înalți responsabili nord-coreeni în 14 ocazii. Le-am înțeles îngrijorările și ei le înțeleg pe ale noastre", a declarat eurodeputatul conservator britanic Nirj Deva, într-o conferință de presă. "Spre a se pune capăt tensiunilor cu Coreea de Nord, această delegație a apărat fără încetare un dialog fără condiții prealabile", a subliniat Deva.

Eurodeputatul britanic a ținut să dezvăluie desfășurarea acestor discuții înaintea summitului istoric anunțat între președintele american Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong-un, întâlnire ce urmează să aibă loc cel târziu la finele lunii mai.

Discuțiile europarlamentarilor cu responsabili nord-coreeni, printre care s-au aflat și miniștri, s-au ținut cu regularitate la Bruxelles.

Aceeași delegație a avut, în paralel, întâlniri cu responsabili din SUA, China, Japonia și Coreea de Sud, întâlniri ce au vizat tot alimentarea dialogului în favoarea "unei Peninsule Coreene a cărei denuclearizare va putea fi verificată".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4295 secunde