Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE

169
Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE - parlamentul-1580418161.jpg

Articole recomandate

Parlamentul European a ratificat, miercuri seară, la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, informează agențiile de presă internaționale, consultate de Agerpres. 


Documentul a fost aprobat cu 621 voturi "pentru", 49 voturi "împotrivă" și 13 abțineri (din 683 de voturi total exprimate), ceea ce înseamnă că este întrunită majoritatea simplă a voturilor exprimate, conform articolului 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană. 


"Sunt extrem de trist când mă gândesc că am ajuns la acest moment. 50 de ani de integrare nu pot dispărea ușor. Va trebui cu toții să muncim din greu ca să construim o nouă relație, având mereu în vedere interesele cetățenilor și protejarea drepturilor acestora. Nu va fi simplu. Vor exista situații dificile care ne vor pune la încercare viitoarea relație. Știam acest lucru de când a început Brexit-ul. Totuși, sunt convins că vom putea să depășim orice neînțelegeri și să găsim mereu un numitor comun", a declarat președintele Parlamentului European, David Sassoli, după votul istoric de miercuri seară. 


Ca reacție la votul din plenul PE, liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European, Manfred Weber, a subliniat că în negocierile privind viitoarea relație cu Londra trebuie ca Uniunea Europeană să se concentreze pe calitate și să respecte interesele cetățenilor săi. 


"În aceste negocieri, un principiu este clar: dacă părăsești Uniunea Europeană, pierzi avantajele clubului. Cu alte cuvinte, dacă dorești să ai acces la piața noastră, trebuie să respecți regulile noastre. Abordarea noastră nu are nimic de-a face cu pedeapsa. Pur și simplu este rezultatul referendumului și al alegerilor guvernului britanic. Mai precis: nu acceptăm vreun gen de acord în stil Singapore cu Londra, care ar submina economia noastră socială de piață europeană", a afirmat Weber. 
La scurt timp, David Sassoli a semnat scrisoarea prin care informează Consiliul că Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE. Pentru a intra în vigoare, acordul de retragere va fi supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu, printr-o procedură scrisă care ar trebui să fie o formalitate. 


Perioada de tranziție care începe la 1 februarie 2020 va dura până la finalul lunii decembrie 2020. Orice acord privind viitoare relație dintre UE și Regatul Unit trebuie finalizat înainte de acest termen, pentru a putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5334 secunde