€ 4.6671
£ 5.2855
$ 4.0557

Mai multe ştiri online:

Parlamentul Australiei a adoptat legea privind căsătoriile între persoane de același sex

Ştire online publicată Joi, 07 Decembrie 2017. Autor: Cuget Liber Online.
Parlamentul Australiei a adoptat joi legea privind căsătoriile între persoane de același sex, ceea ce le-ar putea permite cuplurilor gay și lesbiene să-și legalizeze relația chiar de luna viitoare, relatează AFP, Reuters și dpa.


Mai trebuie doar ca guvernatorul general Peter Cosgrove, reprezentantul reginei Elisabeta în Australia, să promulge această lege, probabil zilele următoare.

Din cei 150 de membri ai Camerei Reprezentanților, camera inferioară a parlamentului australian, doar patru s-au opus joi proiectului adoptat săptămâna trecută de Senat cu 43 de voturi pentru și 12 împotrivă.

Adoptarea legii are loc după o consultare națională care a arătat că o mare parte din populație susține reforma în acest sens.

Rezultatul votului de joi a fost primit cu strigăte de bucurie, îmbrățișări și aplauze în Camera Reprezentanților, unde premierul de centru-dreapta Malcolm Turnbull a salutat cu entuziasm "o zi a iubirii, egalității și respectului". "Fiecare australian a avut un cuvânt de spus și a apreciat că așa este corect", a subliniat premierul.

Cuplurile de același sex din Australia luptă de multă vreme pentru recunoaștere și egalitate, în condițiile în care homosexualitatea a fost considerată o infracțiune în unele regiuni ale țării până acum două decenii.


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Sport
sambata, 20 octombrie Foto : DOLIU ÎN FOTBALUL ROMÂNESC! A MURIT ILIE BALACI 50016 vizite, 0 comentarii DOLIU ÎN FOTBALUL ROMÂNESC! A MURIT ILIE BALACI
Eveniment
ieri, ora 13:34 Foto : VIDEO. FEMEIE DECAPITATĂ DE TREN, ÎN GARA MEDGIDIA! 17585 vizite, 0 comentarii VIDEO. FEMEIE DECAPITATĂ DE TREN, ÎN GARA MEDGIDIA!
Cultură-Educație
sambata, 20 octombrie Foto : Misterul de la Hârșova. Masa pe care a mâncat împăratul Traian, o legendă în piatră 8577 vizite, 0 comentarii Misterul de la Hârșova. Masa pe care a mâncat împăratul Traian, o legendă în piatră
Social
duminica, 21 octombrie Foto : Constănțeni, RADET dă drumul la căldură! 6808 vizite, 0 comentarii Constănțeni, RADET dă drumul la căldură!
Auto
miercuri, 17 octombrie Foto : GALERIE FOTO / Dacia 1300 din 1979, la 3.500 euro. Să fie un preț bun? 2761 vizite, 0 comentarii GALERIE FOTO / Dacia 1300 din 1979, la 3.500 euro. Să fie un preț bun?
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7903 secunde