Papa Francisc s-a întâlnit la Dublin cu victime ale abuzurilor preoților irlandezi

173
Papa Francisc s-a întâlnit la Dublin cu victime  ale abuzurilor preoților irlandezi - papafrancisc-1535376646.jpg

Articole recomandate

În cadrul primei sale vizite apostolice în Irlanda, prilejuită de cea de-a IX-a Întâlnire Mondială a Familiilor 2018, papa Francisc s-a întâlnit sâmbătă, timp de o oră și jumătate, cu opt victime ale abuzurilor comise de membri ai clerului - preoți și persoane din cadrul instituțiilor catolice - a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, citat de EFE.

Această întâlnire cu "supraviețuitori" în parte identificați într-un comunicat al Vaticanului s-a desfășurat la sfârșitul zilei de sâmbătă, în prima din cele două zile ale vizitei papei în Irlanda.

Printre cele opt persoane s-a aflat și o victimă, care a dorit să rămână anonimă, a preotului catolic Tony Walsh, care a abuzat de zeci de copii timp de două decenii, înainte de a fi deferit justiției și condamnat la închisoare.

Papa s-a întâlnit și cu Marie Collins, în vârstă de 70 de ani, care a fost victimă timp de 13 ani a abuzurilor comise de un preot în timp ce era internată într-un spital și care a devenit purtătoare de cuvânt a victimelor abuzurilor clerului irlandez.

Preotul Patrick McCafferty, primit de asemenea de papă, a fost agresat în vremea când era seminarist în anii 1980.

Suveranul pontif și-a început, sâmbătă, prima vizită papală din ultimii 39 de ani în Irlanda, efectuată într-o perioadă în care scandalurile privind abuzurile comise de clerici au pătat imaginea Bisericii Catolice, care se confruntă cu cea mai gravă criză de credibilitate din ultima vreme.

Un raport publicat săptămâna trecută în Statele Unite, care a scos la iveală fapte ilegale săvârșite de preoți catolici în statul Pennsylvania, alături de scandaluri similare din Australia și Chile, a pus presiune asupra papei Francisc, de la care se așteaptă să abordeze într-un mod mai amplu tema abuzurilor sexuale comise de membri ai clerului împotriva minorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5543 secunde