Papa Francisc cere încetarea războiului din Siria, condamnă terorismul și îndeamnă la pace în Orientul Mijlociu

163
Papa Francisc cere încetarea războiului din Siria, condamnă terorismul și îndeamnă la pace în Orientul Mijlociu - papafrancisco-1482676734.jpg

Articole recomandate

Papa Francis a făcut apel duminică, în cadrul mesajului de Crăciun Urbi et Orbi, la încetarea războiului din Siria și a cerut israelienilor și palestinienilor să "întoarcă o nouă pagină a istoriei", informează AFP.


"E timpul ca armele să tacă pentru totdeauna și comunitatea internațională să se mobilizeze pentru o soluție negociată în Siria," a spus Papa Francisc, părintele spiritual a peste 1,2 miliarde de catolici.


În Siria, unde guvernul lui Bashar al-Assad, susținut de Rusia, a preluat acum două zile controlul orașului nordic Alep, " a fost vărsat prea mult sânge", a spus Suveranul Pontif. "Mai ales în Alep, teatrul unor bătălii atroce în ultimele săptămâni, e nevoie de garantarea unei asistențe umanitare pentru populația civilă de către forțele armate, care trebuie să respecte dreptul umanitar", a mai adăugat Papa Francisc. 


În fața a zeci de mii de credincioși adunați în piața Sfântul Petru de la Roma, papa de origine argentiniană, în vârstă de 80 de ani, a mai spus că speră ca pacea să se coboare asupra "Țării Sfinte".


"Fie ca israelienii și palestinienii să aibă curajul și hotărârea să scrie o nouă pagină a istoriei, unde ura și răzbunarea cedează locul unui voințe de a construi împreună un viitor de înțelegere reciprocă și armonie", a mai adăugat el. 


Suveranul Pontif a mai făcut apel la încetarea violențelor în Irak, Libia și Yemen, unde "populația civilă suferă din cauza atrocităților războiului și a atacurilor teroriste."


"Pace bărbaților și femeilor din diferite regiuni ale Africii, mai ales în Nigeria, unde terorismul fundamentalist exploatează copii pentru a perpetua oroarea și moartea", a mai spus Papa Francisc.


El s-a mai rugat pentru pacea tuturor celor care au pierdut "ființe dragi din cauza actelor teroriste", referindu-se la atacul de la Berlin, unde un camion a intrat într-un târg de Crăciun și a ucis 12 oameni. Autorul atentatului a fost ucis de polițiștii sâmbătă, la Milano, în Italia.


"Pace tuturor celor care au pierdut ființe dragi din cauza unor acte teroriste atroce, care au semănat frica în inima atâtor țări și orașe", a mai spus Papa Francisc.








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Decembrie 2016
Stire din Social : ASTĂZI, Ajunul Crăciunului
Vineri, 23 Decembrie 2016
Stire din Cultură-Educație : Ce e bine să facem de Crăciun
Vineri, 23 Decembrie 2016
Stire din Social : Cum va fi vremea de Crăciun
Pagina a fost generata in 0.4783 secunde